La data de 9 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, au oprit, în trafic, un autovehicul condus de un bărbat, de 40 de ani.
În urma controlului efectuat, au fost identificate aproape 180 de articole de îmbrăcăminte despre care există date că ar fi contrafăcute, şi 45 de parfumuri,purtând însemnele distinctive ale unor mărci cu renume.
Poliţiştii au mai descoperit bijuterii, pentru care nu au putut fi prezentate acte de provenienţă.
Prejudiciul urmează să fie stabilit după administrarea probatoriului.
Cercetările continuă, pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara.
La activităţi au participat poliţiştii Serviciului Rutier şi cei de la Secţia de Poliţie Rurală nr.14 Ghindari.