Managerul Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), Oana Zaharia, a declarat, luni, la deschiderea ediţiei a VII-a a Şcolii Internaţionale pentru Patrimoniu, Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” (SIPCA) de la Sighişoara, că există un număr insuficient de specialişti şi experţi atestaţi de Ministerul Culturii pentru derularea programelor de finanţare pe programul naţional de restaurare şi pe timbrul monumentelor istorice.
„Avem un număr insuficient de specialişti şi experţi atestaţi de Ministerul Culturii la un volum care devine din ce în ce mai mare. Există la momentul de faţă o infuzie de capital prin PNRR, prin diverse programe de finanţare locale, regionale, naţionale. Chiar şi noi, la Institutul Naţional Patrimoniului, în acest an am marcat un an în care bugetul a fost unul remarcabil şi unul care de 20 de ani nu au mai fost alocat pentru restaurare. La noi gestionăm două mari programe de finanţare pe programul naţional de restaurare şi timbrul monumentelor istorice. La începutul anului s-a reuşit o modificare legislativă care a adăugat programului de finanţare pe timbrul monumentelor istorice o componentă de la bugetul de stat şi aşa am trecut de la suma pe care reuşeam să o colectăm, care era una de 3-4 milioane de lei, la 440 de milioane de lei care s-au întors către solicitanţii de finanţări, fie că vorbim de persoane fizice, fie că vorbim de persoane juridice sau autorităţi locale sau centrale”, a declarat Oana Zaharia.
Managerul Institutului Naţional al Patrimoniului a arătat că în acest fel există finanţări, dar că se creează un dezechilibru din perspectiva lipsei specialiştilor şi experţilor care nu sunt suficienţi astfel încât să se poată derula toate aceste programe în termenele în care au fost propuse când s-au solicitat finanţările.
Ediţia a VII-a a Şcolii Internaţionale pentru Patrimoniu, Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” (SIPCA) a fost deschisă oficial, luni, la Sighişoara, fiind consacrată împlinirii a 25 de ani de la includerea Cetăţii Medievale în Patrimoniul Mondial UNESCO. AGERPRES