Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația din județul Mureș, unde copii erau ținuți sclavi de cămătari, dacă părinții nu-și plăteau datoriile.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația unor copii ținuți sclavi de cămătari, în județul Mureș, dacă părinții nu-și plăteau datoriile, iar sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a articolelor 22 și 52 din Constituție, privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, protecția copiilor și a tinerilor și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
„Potrivit postului de televiziune Pro Tv, ‘cele două familii de cămătari locuiesc în Sâncrai, la doar câțiva kilometri de Târgu Mureș. Conform DIICOT, începând cu 2013, au pus la punct un sistem de împrumut prin care ‘clienții’ garantau cu alocațiile copiilor și cu ajutoarele sociale. Aceștia îi împuterniceau pe suspecți să ridice sumele primite de la stat, în cazul în care ei nu-și achitau datoriile. Dobânda ajungea uneori și la 100% pe lună. Dacă suma nu acoperea împrumutul, îi obligau pe copiii rău-platnicilor să-i slujească în gospodărie, până la stingerea datoriilor’. Conform materialului de presă sus-amintit, ‘în urma descinderilor efectuate de polițiști, au fost eliberați trei copii minori provenind din aceeași familie, dar și un frate mai mare al acestora. La domiciliul suspecților, anchetatorii au găsit procuri notariale, carduri bancare, contracte de împrumut și suma de 60.000 de lei. Cinci persoane au fost reținute, iar alți doi suspecți sunt cercetați sub control judiciar”, se mai arată în comunicat.