Avocatul Poporului solicită Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, printr-o recomandare, respectarea dreptului de petiţionare şi a procedurii de soluţionare a petiţiilor.
Astfel, Avocatul Poporului cere, potrivit unui comunicat transmis luni, Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş îndeplinirea unei obligaţii permanente de urmărire a respectării dreptului pacientului de a-i fi adus la cunoştinţă faptul că are dreptul de a nu fi informat, în cazul în care informaţiile medicale prezentate i-ar cauza suferinţă, precum şi dreptul de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său, în această ultimă situaţie pacientul putându-şi exprima acordul în scris prin completarea formularului de exercitare a dreptului de acces la datele cu caracter confidenţial ale pacientului.
De asemenea, Avocatul Poporului solicită asigurarea respectării procedurii de soluţionare a petiţiilor, precum şi a dreptului de petiţionare prevăzut de Constituţia României, potrivit căruia autorităţile publice sunt obligate să răspundă la petiţiile adresate în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege.
Această recomandare a Avocatului Poporului vine ca urmare a efectuării unor demersuri şi a unei anchete la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, după ce o persoană a semnalat, în noiembrie 2016, faptul că unitatea spitalicească nu a procedat la comunicarea în termen legal a unui răspuns la cererea de solicitare de informaţii în legătură cu situaţia unui pacient (tatăl persoanei respective) internat, până la momentul decesului.
De altfel, aparţinătorii acestui pacient au sesizat Colegiul Medicilor din Judeţul Mureş şi Colegiul Medicilor din România, fiind judecată şi o plângere la Judecătoria Târgu-Mureş. AGERPRES/