Ziua Internaţională a Carităţii este marcată din 2013 la 5 septembrie. Gestul nobil de a dona lucruri şi bunuri celor nevoiaşi sau de a petrece benevol o parte din timpul nostru pentru a-i ajuta pe alţii fără a cere recompense, se numeşte caritate. Ziua de 5 septembrie coincide şi cu trecerea la cele veşnice a Maicii Tereza de Calcuta, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979 „pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăşi starea de sărăcie şi suferinţă, care constituie, de asemenea, o ameninţare la adresa păcii”.
Secretarul general al ONU Ban Ki-Moon transmite un apel către oamenii de pretutindeni ca să realizeze acte caritabile pentru a îmbunătăţi viaţa noastră în fiecare zi. Programul de voluntari ONU şi UNICEF, oferă posibilităţi pentru oamenii din întreaga lume care doresc să se implice în acte de caritate. Actele de caritate, precum şi voluntariatul, donaţiile de timp, bani, bunuri sau alte gesturi de solidaritate asigură bunul mers al unei societăţi, creionând o societate civilizată şi modernă.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.