Ninsorile din ultimele zile ne duc direct pe pârtia de schi din Sovata, care se va deschide în weekendul prelungit, în perioada 30 nov. – 3 dec., între orele 10.00 – 17.00!
Profită de prima zăpadă din acest sezon și petrece timp în aer liber la schi, săniuș, bulgăreală sau, de ce nu, la o plimbare în jurul Lacului Ursu și admiră mantia argintie care s-a așternut peste stațiune.
RECOMANDĂRI Salvamont Mureṣ pentru zona montană din județ
Stratul de zăpadă în zona montană a județului Mureș este de cca. 20-40 cm în masivul Gurghiu, și de cca. 35-55 cm în masivul Călimani, cu mențiunea că în zona alpină aceasta a fost viscolită și sunt zone în care acumulările pot depăși grosimea de 1m (pe jgheaburi sau la limita dintre pădure și golul alpin). Acest strat de zăpadă poate să crească în cursul acestei săptămâni.
Ținănd cont de evoluția vremii în următoarele zile, Serviciul Public SALVAMONT Mureș din cadrul Consiliului Județean Mureș face următoarele recomandări celor care dorersc să urce pe munte, astfel:
– să țină cont de atenționările de vreme nefavorabilă, vânt și precipitați, să nu abordeze traseele montane care urmăresc crestele montane sau traseele dificile de acces în zona de creastă pentru că, din cauza vizibilității scăzute orientarea poate fi dificilă, iar marcajele turistice pot fi acoperite de un strat de zăpadă;
– să se pornească la o oră cât mai matinală întrucât se întunecă destul de devreme iar în condiții de iarnă timpii de parcurgere a unui traseu pot diferi de timpii afișați pe tablele indicatoare;
– să fie echipaţi corespunzător, cu ghete de iarnă, parazăpezi, jachetă de vânt, polar, rucsac, căciulă, ochelari, apă, mâncare și lanternă;
– să ia numerele de telefon ale serviciului salvamont şi totodată să se intereseze dacă traseul ce urmează să fie abordat este deschis;
– să abordeze traseele montane în funcție de nivelul lor de pregătire fizic și dotarea cu echipament;
– în cazul în care se consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru o intervenţie în timp optim în vederea evitării unor situaţii neplăcute, uneori critice.
Nu recomandăm următoarele trasee;
-traseul marcat cu punct roșu, între Poiana Izvoarelor și Șaua Negoiu;
-traseul marcat cu cruce roșie, între Poiana Izvoarelor și Coada Pietrosului;
– traseul marcat cu cruce roșie Valea Ilvei – Cucumberț este închis
Pentru accesul auto în zona montană este recomandat ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante.
Telefoane utile:
112 – pentru situații de urgență care implică intervenția mai multor servicii de salvare
0salvamont (0725 826668 ) și număr dispecerat Salvamont Mureș : 0728289442, pentru informații privind zona montană al județului Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.