Unul dintre membri fondatori ai Asociației Re Min, cea care desfășoară activitatea la Centrul de Îngrijire din Bărdești, se pare că este un funcționar public cu statut special de la Penitenciarul Târgu Mureș, așa cum se poate vedea în declarația de interese (pe anul 2022, completată la 10.06.2022) din fotografia atașată articolului. Este vorba de Păpuc Cosmin Ionuț. În declarația sa de avere, document public postat pe pagina de internet a Penitenciarului Târgu Mureș , se poate vedea că acesta a încasat chirii din trei locații: sat Bărdești nr 24 Ai și două adrese din Târgu Mureș de pe strada Cornești nr 55 și nr 61 ( Platoul Cornești din Târgu Mureș. El a încasat de la Bărdești a încasat 720 de lei iar de la cele două adrese din Târgu Mureș câte 1.200.000 de lei. Acestea sunt adresele unde funcționau cele două centre, cel din Bărdești unde au fost găsiți cei 10 beneficiari în subsolul clădirii și cea de la Platoul Cornești din Târgu Mureș a cărei activitate a fost suspendată de autorități în urmă cu două săptămâni. Deocamdată, la această oră, nu am reușit să verificăm informația dacă cel la care facem referire mai lucrează la Penitenciarul Târgu Mureș, fiind vorba de declarațiile de interese și de avere din 2022.
Actualizare
În dimineața zilei de vineri 28 iulie purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Mureș ne-a confirmat faptul că Păpuc Cosmin Ionuț este angajatul instituției.
D.B.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.