Preşedintele BC Mureş, Cornel Lungu a anunţat la ultima conferinţa de presă din acest sezon, că cele două părţi au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte continuarea colaborării. Astfel Azomureş este primul dintre sponsorii principali care continuă alături de câştigătoarea medaliilor de argint în LNBM. „Conducerea întreprinderii este mulţumită de modul în care am gestionat şi modul în care am răspuns sponsorizărilor prin rezultatele noastre în acest an pe teren. Sper să nu-i dezamăgim nici în sezonul următor”, a mai spus Cornel Lungu, care a adăugat că speră ca în zilele următoare zile să ajungă la înţelegere cu ceilalţi sponsori.
Srecko Sekulovic, antrenor principal: „A fost un sezon lung, de 10 luni. Am început mai greu, nu puţini au fost care nu au crezut în noi, dar am arătat de ce suntem capabili. Se spune că este mai greu să pierzi o finală şi să ajungi aşa pe locul doi, dar după o noapte pot spune cu mâna la inimă că am câştigat medaliile de argint. Avem oameni minunaţi în Tg-Mureş care iubesc baschetul, oameni care s-au trezit duminică dimineaţa doar să ne susţină înainte de a porni spre ultimul joc, şi ne-au aşteptat cu medalii marţi dimineaţa la ora 5. Dar şi fanii din sală şi-au adus aportul, precum şi galeria care ne-a însoţit aproape peste tot. În mare sunt mulţumit cu acest sezon, urmează unul şi mai greu, cu participarea în cupele europene, dar nu vreau să intru în capcana,când ne concentrăm pentru meciurile internaţionale şi în campionat nu reuşim multe. Pentru noi cel mai important rămâne totuşi campionatul intern, deoarece baschetul din România este foarte departe de elita europeană. Mulţumesc pentru toţi care şi-au pus umărul la acest succes începând de la doamna Edith până la ultimul om care ne au ajutat. Inclusiv ziariştilor”.
Bruno Roschnafsky – manager: „Sunt foarte mândru unde am ajuns cu BC Mureş. Un capăt de drum care a avut multe probleme minore şi majore, care au putut fi rezolvate. Pierzând ultimul meci rămân cu un gust amar, dar obiectivul nostru nu a fost atât de îndrăzneţ la început. Acum trebuie să pregătim sezonul următori, să vedem cine rămâne şi cine nu”.
Szászgáspár Barnabás – antr. secund: „Chiar dacă nu am ajuns pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, am arătat un joc de baschet de calitate, şi sperăm că anul, sau anii următori vom face şi acest pas. Iubitorii de baschet din acest oraş merită acest lucru. Dar sunt foarte mândru de ceea ce am realizat anul acesta”.
Obiectivul nostru pentru sezonul urmator este calificarea in play-off – a mai adaugat zambind presedintele Cornel Lungu – facand aluzie la telul din acest an.
Sursa: BC Mureș