Comisia Europeană a adoptat recent un pachet economic de sprijin, destinat direct fermierilor și companiilor mari consumatoare de energie, așa cum este industria fertilizanților. Conform datelor prezentate la Bruxelles, companiile energo-intensive care produc îngrășăminte pot beneficia de un sprijin în valoare de până la 50 de milioane de Euro pentru a echilibra costurile cu energia, gazul natural în cazul producătorilor de îngrășăminte. Pentru Azomureș, acest ajutor ar însemna acoperirea diferenței dintre prețul de achiziție al gazului natural și costul de producție al îngrășămintelor. Comisia Europeană este îngrijorată cu privire la disponibilitatea îngrășămintelor pentru fermierii europeni, deoarece îngrășămintele din Rusia, Belarus și Ucraina lipsesc de pe piață.
Înainte de anunțul Comisiei Europene, conducerea Azomureș a avut săptămâna trecută discuții cu ministrul economiei, Florin Spătaru și alți potențiali producători de îngrășăminte din România, pentru a identifica soluții pentru repornirea activității. În această săptămână este așteptat anunțul oficial privind acordarea ajutorului European, astfel încât în prima parte a lunii aprilie producție de îngrășăminte la Azomureș ar putea fi reluată.
Conform calendarului, în primă fază se pornesc jumătate din instalațiile de producție. În luna mai este programată pornirea celorlalte instalații. Calendarul de pornire și un preț corect pentru gazul natural ar permite producția a aproximativ 600.000 de mii de tone de îngrășăminte, care să acopere o parte din nevoile de fertilizare ale fermierilor români în campania agricolă de toamnă, esențială pentru recoltele de anul viitor. Datele exacte de reluarea a producției de la Azomureș depind de disponibilitatea gazului pentru piața din România.
Odată cu repornirea activității de producție a îngrășămintelor, Azomureș își reafirmă suportul pentru susținerea agriculturii românești și a economiei naționale prin menținerea în funcțiune a unui lanț economic extrem de valoros în care sunt implicați câteva zeci de mii de angajați.
Biroul de Presă Azomureș