Ziua de 13 octombrie semnifică ”Ziua Mondială a Fertilizanților”, iar cu această ocazie astăzi 14 octombrie, reprezentanți ai Azomureș S.A. au organizat o dezbatere la sala de conferințe a Hotelului Privo, prin care s-a abordat din diferite perspective rolul industriei îngrășămintelor în lanțul siguranței alimentare.
În 1905, descoperirea principiului Haber-Bosch (inventatori Fritz Haber și Carl Bosch, fiind un proces de sinteză chimică a amoniacului) a dus la sintetizarea amoniacului la scară industrială, conducând la dezvoltarea chimiei și posibilitatea de a fabrica îngrășăminte pentru agricultură, ceea ce a determinat creșterea semnificativă a populației globale. Astăzi amoniacul are un rol important în producerea fertilizanților iar odată cu creșterea populației globale, extinderea terenurilor agricole și sustenabilitatea acestora vor fi necesare pentru furnizarea hranei către populație.
În cadrul dezbaterii mai mulți speakeri au susținut prezentări abordând diverse teme din domeniul agriculturii și fertilizanților. Astfel prezentările au fost susținute de Argeime Lopez (sef departament Cercetare – Calitate Azomureş) care a prezentat istoria fertilizanților, Ovidiu Crăciun (director Uzina Chimică Azomureş) detalii prinvind producerea amoniacului, Roxana Vidican – decan al Facultăţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, a vorbit despre principiile de aplicare a fertilităţii, Mihai Rusu – profesor al USAMV Cluj prezentând diferite sortimente de fertilizanţi, Prof. Dr. Gheroghe Boţoman a prezentat partea practică a folosirii îngrăşămintelor, Viorica Mihalache (Şef Birou Mediu Azomureş) a puncta importanţa protecţiei mediului înconjurător în producerea fertilizanţilor, Liviu Bădărău (Director naţional de vânzări Azomureş) discutând asupra perspectivelor din industria fertilizanţilor.
În încheiere Directorul General Azomureş, Mihai Aniţei, de această dată şi în calitate de Preşedinte al Comitetului de Agricultură Fertilizers Europe, a concluzionat diferite puncte ale subiectelor dezbătute, menţionând faptul că domeniul agricol şi cel al fertilizanţilor a fost acaparat de tehnologie şi digitalizare pentru a ţine pasul evoluţiei contemporane. Acesta a mai declarat faptul că datorită retehnololgizării activităţii, Azomureş S.A a ajuns printre primele fabricii din Europa fiind şi cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din România.
Anton Doru