O nouă postare pe pagina de socializare, o nouă demisie anunțată din Consiliul Local. De astă dată Bakó Szabolcs își anunță demisia din funcția de consilier local din partea UDMR.
Pentru început face o trecere în revistă toată cariera lui de udemerist. ”În 2008 , în campania premergătoare alegerilor am avut primul contact cu UDMR: Pentru mine în cei 11 ani a fost evident că trebuie să fiu o prezență activă în viața organizației, fie că e vorba de voluntariat, de împărțit fluturași sau de lipit afișe, împreună cu ceilalți tineri împing și eu căruța organizației.”, își începe prezentarea activității sale.
În 2013 a văzut pentru prima oară ce înseamnă să nu -ți fie recunoscută munca, ba mai mult să fii călcat în picioare numai pentru că ești tânăr și inovativ.
Apoi în 2016 bucurându-se de sprijinul organizației de tineret și al tinerilor, Bakó Szabolcs a ajuns pe locul 7 pe lista consilierilor locali. A lucrat până-n ultima zi – după cum mărturisește – pentru îndeplinirea scopului comun, acela de a -i ține pe tineri acasă în Târgu Mureș.Trebuie să creăm posibilitatea rămânerii acasă și trebuie să luptăm pentru interesul elevilor și studenților. Azi am depus ultimul meu proiect de hotărâre în care cer plata la timp a burselor pentru elevi. Din păcate , această inițiativă trebuie s-o repet în fiecare an, pentru că din experiență știu că nu doar plata burselor legitime pentru elevi întârzie, dar nici în multe alte cazuri termenele nu sunt respectate!”, a continuat Bakó Szabolcs.
În continuare pomenește de școlile care se confruntă cu o grămadă de probleme administrative, de infrastructură, în timp ce ”noi organizăm concerte, iar tinerii pleacă din orașul care nu se dezvoltă, autoritatea locală nu face alte investiții decât pișcotarea trotuarelor”, explică el.
Nici ședințele organizației orășenești a UDMR nu scapă de critică. ”În loc să se focuseze pe rezolvarea problemelor cetățenilor, se iau decizii de moment, de multe ori contrare opiniei consilierilor, se pierde mult timp cu ponegrirea și comentarea colegilor.”
Un astfel de atac, care i-a umplut paharul, a venit din partea celor care au zis că din cauza lui arată așa bugetul local. ”Adevărul este că la propunerea mea bugetul pentru Forgatag (Vâltoarea) va crește de la 0 la 100.000 de lei, dar am militat să acordăm susținerea și pentru alte evenimente.: 40 de mii pentru Noaptea Muzeelor, 10 mii pentru Zilele Studenților Mureșeni, pentru festivalul Vibe alți 40 de mii de lei. În același timp am cerut ștergerea totală a sumei, de 300 de mii de lei, sumă dedicată pentru festivitatea de deschidere a sezonului estival și am propus realizarea unor plantații de căpșuni și creșterea peștilor,”, a postat Bakó Szabolcs, renunțând cu aceasta la mandatul său de consilier local.