BALUL PALATULUI – muzică, dans, arhitectură, caritate

BALUL PALATULUI – muzică, dans, arhitectură, caritate

Peste exact o săptămână, marți, 7 noiembrie 2017, va bate gongul primei ediții a ”Balului Palatului”. Un eveniment unic în peisajul cultural mureșean, care stă sub semnul muzicii, dansului, arhitecturii și carității.

Gazda evenimentului este cunoscutul prezentator, Virgil Ianțu.

Noutatea absolută a evenimentului constă în felul spectaculos în care Sala Mare a Palatului Culturii va fi reconfigurată, unui podium uriaș urmând să fie montat deasupra scaunelor. Toată sala va fi adusă la nivelul scenei actuale și se va transforma într-un grandios ring de dans. Acesta este locul unde vor evolua demonstrativ peste 60 de dansatori debutanți, avansați și seniori ai Clubului Sportiv Dance Art coordonați de Katalin și Marton Somodi, în acordurile Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureș condusă de dirijorul Gheorghe Costin. Soprana de renume internațional, Irina Iordăchescu și tenorul, Mario Vasiliu, vor susține momente memorabile, iar actorul, Nicolae Mihoc, ne va reaminti că Palatul Culturii a fost pentru aproape trei decenii gazda Teatrului din Târgu-Mureș.

Cea de-a treia bătaie a gongului va marca deschiderea dansului pentru public, iar timp de o oră, publicul este invitat la vals. Balul Palatului este, după cum anunță organizatorii și un prilej de socializare, în cele două pauze, publicul fiind invitat la un dineu spectaculos cu preparate canape și un pahar de vin.

Special pentru acest eveniment, galeriile de artă românească și maghiară vor fi deschise pentru vizitare, iar în holul de la etajul al treilea vor fi expuse o colecție de rochii de seară și una de bijuterii, ambele realizate la Târgu-Mureș.

Detalii despre bilete, parteneri, program, meniu, coduri vestimentare pot fi găsite în limbile română și maghiară pe www.balulpalatului.ro.

Lasă un răspuns