La data de 26 iunie 2025, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat în vârstă de 66 de ani, din județul Mureș. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și rănirea cu intenție a unui animal.
În urma percheziției, polițiștii au identificat și ridicat o armă neletală, cu aer comprimat, precum și 130 de proiectile metalice, deținute fără autorizație. Din cercetări a rezultat că aceste obiecte ar fi fost utilizate, în luna mai 2025, pentru rănirea unui câine.
Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca aceasta să fie prezentată magistraților, în vederea luării unor măsuri preventive.
Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni.
La desfășurarea activităților au participat și polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.