Un bărbat din Reghin, bănuit de violență în familie, a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, instanța de judecată a dispus, față de acesta, arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În fapt, la data de 17 aprilie 2023, polițiștii au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 43 de ani, din Reghin, ar fi exercitat asupra ei acte de violență.
Polițiștii au emis, față de acesta, un ordin de protecție provizoriu, iar instanța de judecată a emis ordin de protecție, pentru o perioadă de 5 luni, cu monitorizare electronică .
La data de 19 aprilie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reținut pentru 24 de ore.
Astăzi, 20 aprilie 2023, cel în cauză a fost prezentat, de către procuror, instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, pentru administrarea întregului material probator, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.