La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au oprit în trafic, pe strada Republicii din localitate, un autoturism, condus de un bărbat, din Târnăveni.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot luni, 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Sighișoara au oprit în trafic, pe DN13 E60, pe raza localității Nadeș, un autoturism, condus de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Nadeș.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta figurează ca având dreptul de a conduce ( permisul) suspendat pentru săvârșirea unei alte abateri la regimul rutier.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, informează IPJ Mureș.