Un echipaj medical SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Sovata a fost solicitat să intervină azi în jurul orei 11:00, pe raza localității Sovata, pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane care a fost atacată de un urs. Victima de sex masculin, în vârstă de aproximativ 36 de ani a suferit multiple leziuni (prin mușcare) în zona membrului inferior stâng și a fost transportată în stare stabilă la UPU Târgu Mureș.
Sg.maj. Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș
În jurul orei 11:00, Poliția stațiunii Sovata a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o persoana ar fi fost atacată de un urs.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că un bărbat, localnic de 37 de ani, ar fi fost mușcat de un urs, în zona unei stâne aflate pe strada Căpeți, din Sovata.
Persoana a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Au fost solicitate în sprijin echipaje de jandarmi, în vederea efectuării activităților și cercetărilor specifice la fața locului.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală, pentru vătămare corporală din culpă, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.