Ceea ce se întâmplă în ultimele zile pe scena politică românească mi se pare cu adevărat exagerat. Deja s-a ajuns la luarea unor măsuri asemănătoare cu cele luate, de-a lungul istoriei, la instaurarea dictaturilor. În plus, agresivitatea USL este nemaiîntâlnită de la Revoluție încoace. Este foarte clar că USL-iștilor le este cu adevărat teamă de Băsescu, astfel nu ar proceda cum procedează, nu s-ar agăța cu dinții de toate posibilitățile de a acapara puterea. Până la urmă, niciun președinte de la Revoluție încoace nu a fost propus spre suspendare. Asta spune deja foarte mult despre relațiile politice actuale. Iar Băsescu a fost propus de două ori…
Îngrijorător este că instabilitatea politică afectează imaginea României pe plan extern. O imagine și așa destul de șifonată… Politicienii străini fac adeseori referire la pericolul în care se află democrația românească și la demiterea președintelui, care nu li se pare un lucru normal… Iar aceste referiri sunt destul de grăitoare pentru situația actuală. Astfel, în general europenii critică guvernul Ponta acuzându-l de practici nedemocratice: în Germania „guvernul federal are îndoieli importante cu privire la legitimitatea măsurilor adoptate de Guvernul Ponta”, a spus Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german. Apoi, o caracterizare fidelă a politicii românești este realizată de către Mario Kreuter de la Institutul pentru Studii Est și Sud-Est Europene de la Regensburg : „Băsescu este orice altceva, dar nu un bun democrat. El este cel puțin la fel de corupt ca cei cu care afirmă că se luptă. Însă, suspendarea lui Băsescu reprezintă o altă amenințare la adresa statului de drept în România. Chiar nu îmi pare rău pentru persoană – dar felul în care se face acest lucru este cu adevărat îngrijorător”.
Este interesant de analizat reacția statelor europene… Astfel, acestea se arată cu adevărat îngrijorate de situația românească. Mă întreb de ce? Doar n-or fi dorind să ne meargă bine, să creștem, să devenim un stat puternic, independent din toate punctele de vedere… Știm prea bine că interesul lor este să fim o societate de consumatori, iar România să fie o vacă bună de muls… Totuși ei vor o oarecare liniște ca procesul de mulgere să se poate desfășura în linii normale. Agitația prea mare nu le place căci vaca poate deveni nărăvașă sau chiar bolnavă… Totuși, sper să nu dobândim boala vacii nebune, căci vor fi nevoiți să ne eutanasieze și să preia ei controlul total asupra grajdului.
Titi Dălălău