La data de 30 iunie a.c., ora 02:20, pe strada Armoniei, din Tîrgu Mureş, un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla oprit în parcare, după care şi-a continuat deplasarea, abandonând autoturismul.
Poliţiştii au identificat conducătorul auto, în urma testării cu etilotestul, bărbatului de 23 de ani, i-a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ca urmare verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.