O sală întreagă a protestat împotriva corupţiei în baschetul românesc, la iniţiativa unui grup de suporteri de pe o reţea de socializare. 3000 de oameni s-au întors cu spatele la prezentarea echipei CSU Asesoft, dar cu pancarte „#1 I love BCM”. Sala a erupt la prezentarea echipei favorite.
Partida a început sub dominarea tigrilor, care au reuşit o primă repriză de excepţie, reuşind un procentaj incredibil la aruncările de la distanţă, peste 75%. Campioana a dominat lupta sub panou, iar gazdele aruncările de la distanţă. În partea a doua a partidei, ploieştenii au ieşit mai agresivi la semicercul de 6,25 m şi au continuat şarja sub panoul advers, la care echipa lui Srecko Sekulovic nu a găsit soluţii. În primul minut al sfertului al treilea, gazdele au condus cu 10 puncte, dar deţinătoarea titlului a reuşit să întoarcă rezultatul. Totuşi cu câteva minute înaintea de finalul partidei mureşenii au reuşit să revină la conducere, dar nu au reuşit să gestioneze finalul de meci.
Chiar dacă au 2-3 în finală, suporterii mureşeni au ţinut să-şi susţină idolii şi după terminarea partidei. Avem un public minunat – a exclamat Sekulovic, merită tot respectul nostru, mulţumim că au fost alături de noi. Din păcate nu am jucat bine în ultimele minute, probabil că am fost şi mai obosiţi. Dar ne jucăm şansa până la final. Sunt convins că putem câştiga la Brazi. De ce nu;
La rândul său, Vladimir Arnautovic a caracterizat ca fiind „copilăresc” gestul suporterilor mureşeni: – Am jucat atâtea finale, normal că toată lumea e împotriva noastră. Am reuşit să jucăm bine sub panou, ştiam că mureşenii nu o să reuşească să ţină ritmul la aruncările de trei puncte.
BC Mureş – Asesoft Ploieşti 79:83 (30:23, 18:18, 20:30, 11:12)
BC Mureş: Ciric 26 (4×3), Peciukas 20 (3×3), Ceskovic 12 (2×3), Cuic 9 (2×3), Dumitru 6, Barro 6, Păltinişanu, Kandic.Asesoft: Tica 26 (2×3), Burlacu 13, Mohammed 11 (2×3), Miletic 10 (1×3), Szíjártó 8 (2×3), Stănescu 6, Vlahovic 5 (1×3), Tudor 2, Timermanis 2.
Sursa: BC Mureș