După un început mai timid la debutul în noul sezon al Ligii Naţionale de baschet masculin, elevii lui Srecko Sekulovic au reuşit să învingă formaţia medieşeană, în primul rând graţie aruncărilor de la distanţă dar şi recuperărilor, mai ales în prima repriză.
Tigrii au reuşit nu mai puţin de 14 reuşite de 3 puncte, dintre care 4 venind pe mâna lui Silviu Lupusavei, în mare formă. „Lupu” a reuşit două triple într-un moment crucial al partidei. La mijlocul sfertului 2, la scorul de 26-26 Ciric a reuşit o aruncare de la mare distanţă, apoi noul intrat Lupusavei a reuşit încă două triple distanţând echipa noastră la 9 puncte, după care a mai sosit un coş de trei pe mâna lui Ivanovic. Diferenţa la pauză a fost de 10 puncte, 42-32. În prima repriză am vaut 20-10 la recuperări.
După reluare medieşenii au redus handicapul la doar cinci puncte, dar tot „Lupu” afost cel care cu două aruncări de la distanţă a refăcut diferenţa la 12 puncte. Chiar la un anumit moment am avut şi 17 puncte în faţă: min. 30. 71-54.
Ultimul sfert a început la 71-58, dar la toată insistenţa oaspeţilor diferenţa nu a scăzut sub zece puncte până la mijlocul sfertului. Dar după punctele marcate de către Mandache şi Bogavac, tigrii au mai avut un avantaj firav de 5 lungimi. Dar tot aruncările de la distanţă ne-au salvat precum şi apărarea mult mai agresivă.
La conferinţa de presă organizată după încheierea partidei, antrenorul Srecko Sekulovic a recunoscut că nu a fost un meci frumos, dar cele două puncte primite pentru victorie rămân la Tg-Mureş: – Am avut unele nesincronizări în apărare, dar atacul a mers bine. Pe Lupusavei l-am adus exact pentru ceea ce a arătat astăzi, a aruncat excelent şi s-a apărat foarte bine. Ne prinde bine victoria după înfrângerea de la Craiova. Din păcate drumul lung la Craiova şi înapoi ne-a obosit. nici Ciric nu este în formă maximă, îi mai doare genunchiul. Ne aşteaptă un nou drum lung la Piteşti, aşa că nu prea avem timp să analizăm jocul de astăzi. Bine că am câştigat, Mediaşul este o echipă foarte bună.
La rândul său, antrenorul găzarilor, Marcel Ţenter a declarat: – Coşurile lui Lupusavei au întors ritmul partidei, Mureşul a avut un procentaj excelent şi a marcat de foarte multe ori din afara semicercului. Noi nu am jucat bine, dealtfel toate echipele sunt încă la început de sezon. Campionatul este şi va fi unul puternic, aşa că fiecare victorie din deplasare trebuie preţuită.
Silviu Lupusavei: – Mă bucur că în sfârşit am arătat de ce sunt în stare şi mă bucur că am câştigat acest joc.
BC Mureş: Ivanovic 26 (4), Peciukas 22 (3), Martinic 15 (2), Lupusavei 13 (4), Mladenovic 8, Ciric 5 (1), au mai jucat Păltinişanu, Jucan şi Mitchell
Gaz Metan: Bogavac 21 (2), Koch 15 (1), Kemp 14 (1), Marojevic 10, Mandache 9 (1), Shiloh 7, Tsiaras 4, au mai jucat Dumitru şi Dumitrescu