Formația masculină de baschet BC Mureș, sub conducerea antrenorilor Szaszgaspar Barnabas și George Trif, și-a început ieri pregătirile în vederea viitorului sezon competițional. Aceștia se pregătesc la Academia de Sport din cadrul Complexului de Agrement și Sport “Mureșul”, precum și în Sala Sporturilor din Tg.Mureș.
La reunirea lotului au fost prezenți toți jucătorii autohtoni, precum și doi dintre componenții străini ai echipei, coordonatorul de joc muntenegrean Goran Martinic și pivotul sârb Aleksandar Mladenovic. De la primele antrenamente au lipsit Milivoje Mijovic, care a sosit la Tîrgu Mureș abia în cursul serii de luni, precum și ultima achiziție, fundașul americanul Demarius Bolds, care se va alătura echipei abia săptămâna viitoare.
Cristina Vancea, sursa BC Mureș