Adunarea Generală a Eparhiei Reformate de Ardeal l-a reales vineri în funcţie pe episcopul Béla Kató.
În urma scrutinului, episcopul a obţinut 119 din cele 121 de
voturi exprimate. Adunarea Generală i-a reales în funcţii pe Csaba
Kántor, episcop vicar, şi pe László Szegedi, director general. Au
fost alese persoane noi in funcţiile de prim curator eparhial,
reprezentând mirenii eparhiei. Pe lângă Zoltán Dézsi, care şi-a
păstrat funcţia, au fost aleşi Attila Ambrus şi Zsolt Tőkés prim
curatori eparhiali.
Béla Kató a reamintit că Adunarea Generală îi votează
încrederea pentru a treia oară consecutiv. La mijlocul primului său
mandat, la renaţionalizarea clădirii Liceului Székely Mikó din
Sfântu Gheorghe, s-a oferit să se retragă, dar Adunarea Generală
l-a reconfirmat în funcţie. El nu-şi va putea finaliza noul mandat
de 6 ani, deoarece peste 5 ani va împlini vârsta de 70 de ani şi,
conform statutului bisericii, va trebui să se retragă.
Episcopul reales a reamintit că a trebuit să conducă eparhia
într-o perioadă în care a fost stopată retrocedarea proprietăţilor
bisericeşti naţionalizate. “A trebuit să dăm o luptă crâncenă
împotriva forţelor care nu vor ca viaţa noastră să fie integră”, a
afirmat episcopul. El a mai adăugat că, totuşi, în ultimii şase
ani, înălţarea spirituală internă a Bisericii a fost neîntreruptă.
Béla Kató a subliniat că, datorită sprijinului oferit de
Ungaria, biserica a putut să înceapă din nou să clădească şi,
poate, să realizeze vise la care nu se putea gândi până acum.
Pentru următorul mandat, episcopul consideră că cele mai importante
sarcini ar fi consolidarea instituţiilor şi umplerea instituţiilor
cu viaţă.
“Dacă o uşă, o fereastră se închide, Domnul ne va deschide o
gaură de şoarece, pe care mărind-o încet, vom trece prin zid şi vom
putea ajunge la scopul propus. Eu invit astăzi membrii eparhiei la
o astfel de lucrare”, a declarat Béla Kató.
În cele 550 de parohii ale Eparhiei Reformate de Ardeal există
peste 300.000 de enoriaşi reformaţi maghiari.
MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.