Sport

Bernadette Szocs, în sferturile de finală la Macao 2026

Bernadette Szocs, în sferturile de finală la WTT Champions Macao 2026, după un meci spectaculos, decis în cinci seturi în fața Sofiei Polcanova, jucătoare din Austria!

În meciul care le-a adus față în față pe două dintre cele mai valoroase sportive europene ale momentului, românca a anticipat mișcările și loviturile adversarei, s-a impus prin execuții ferme și a imprimat un ritm alert încă din primul set. Mereu cu un pas în fața Sofiei Polcanova, Bernadette Szocs a variat inteligent loviturile, a rămas calmă în momentele de echilibru și a temperat atacurile puternice ale oponentei pentru 11-3 și 11-7 în primele două seturi.

Setul al treilea a adus o primă oportunitate de a închide meciul. Bernadette Szocs a condus cu 10-7 și a avut trei mingi de meci, însă Sofia Polcanova a revenit și s-a impus cu 12-10. Jocul a devenit mult mai tactic, cu accelerări de ambele părți, iar sportiva din Austria a câștigat și setul al patrulea, 11-8, pentru 2-2.

În decisiv, cele două sportive au mers umăr la umăr în prima parte, într-un duel în care fiecare punct a avut o miză uriașă. Bernadette Szocs și-a păstrat luciditatea, s-a distanțat la 9-6 și și-a continuat jocul solid până la final pentru victoria cu 3-2 (11-3, 11-7, 10-12, 8-11, 11-8).

🔜 Primul sfert de finală feminin de la WTT Champions Macao 2026 le aduce față în față pe Bernadette Szocs și principala favorită a competiției, Miwa Harimoto (Japonia), sâmbătă, de la 15:00.

Informații și rezultate, pe site-ul FRTM: https://shorturl.at/4DgA