Profesorul universitar dr. Fekete Gyula Laszlo, medic dermatolog, a acceptat să consulte şi să trateze gratuit o pacientă care-i trecuse pragul cabinetului privat din cartierul Tudor Vladimirescu. Femeia, o cititoare de-a Punctului, ştiind că nu are bani asupra sa, a vrut doar să-şi facă o programare.
“Doamnă, dacă tot sunteţi aici, iar eu am o jumătate de oră liberă, haideţi să vă consult, să văd ce problemă aveţi. Nu aveţi bani, nu-i nicio problemă, nu trebuie să plătiţi”, ne-a spus cititoarea că i s-ar fi adresat medicul.
“M-a consultat, mi-a prescris un tratament pe care l-am urmat şi pot să spun că sunt aproape vindecată. Azi merg la control şi, evident, o să plătesc cu cea mai mare plăcere”, ne-a spus pacienta dr. Fekete Gyula Laszlo.
Acesta este un nume cu rezonanţă în domeniul său de activitate. A absolvit Medicina la Târgu-Mureş, în 1987. Este profesor universitar la Facultatea de Medicină din cadrul UMFST Târgu-Mureş, doctor în medicină din anul 2004 şi autor a (cel puţin) şase cărţi de specialitate în domeniul dermatologiei şi venerologiei. În afară de acestea, dr. Fekete a mai publicat capitole distincte în alte cinci tratate de specialitate elaborate colectiv, plus zeci de articole ştiinţifice în limbile română, maghiară şi engleză.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.