Biblioteca Județeană și-a premiat tinerii cititori. 54 de copii în finala „Bătăliei Cărților” cat. 8-10 ani
Biblioteca Județeană și-a premiat tinerii cititori. 54 de copii în finala „Bătăliei Cărților” cat. 8-10 ani

Biblioteca Județeană și-a premiat tinerii cititori. 54 de copii în finala „Bătăliei Cărților” cat. 8-10 ani

Cei mai pasionați tineri cititori din județul Mureș au urcat luni seară pe scena sălii mici a Palatului Culturii pentru finala competiției „Bătălia cărților”, categoria 8-10 ani. Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană Mureș, a reunit 54 de finaliști care au parcurs cele cinci volume din competiție și au realizat portofolii deosebite.

Momentul culminant al serii a fost Marea Dezbatere cu tema „Convinge-mă să citesc”, în care fiecare finalist și-a prezentat cu argumente și entuziasm cartea preferată din cele cinci titluri ale concursului. Juriul și publicul au avut ocazia să asculte prezentări captivante, prin care copiii au demonstrat nu doar că au citit cărțile, ci că le-au înțeles și le-au trăit.

Marele câștigător al categoriei 8-10 ani a fost Iustin Stoiță, desemnat cititorul anului pentru cea mai convingătoare și argumentată prezentare de carte. Juriul a apreciat siguranța discursului și capacitatea tânărului cititor de a transmite emoția și mesajul cărții preferate.

Cartea anului, votată de participanți, a fost „Ernest și Celestine” de Daniel Pennac, o poveste despre prietenie care a rezonat puternic cu micii cititori.

La capitolul portofolii de lectură, doi copii au impresionat juriul prin creativitate și atenție la detalii: Emil-Gheorghe Standavid și Anastasia Dălălău au primit premiul pentru cel mai bun portofoliu. Pentru cea mai bună fișă de lectură au fost răsplătiți Erdös Alexandra, Alice Sabău și Stoiță Iustin.

Cei mai tineri finaliști ai competiției, Ianis George Huza și Ema Cristina Lupu, au primit o diplomă specială, demonstrând că pasiunea pentru lectură nu are vârstă. De asemenea, Tudor Huza a fost recompensat cu diploma pentru perseverență și evoluție, evidențiind progresul său pe parcursul concursului.

Juriul a acordat și mai multe premii speciale pentru calitățile remarcabile ale prezentărilor: Anastasia Hoța pentru originalitatea discursului, Lara Gheorghe pentru complexitatea discursului și Patricia Ioana Ghiban pentru siguranța discursului.

Un premiu special pentru claritatea și emoția discursului a fost acordat unui grup de patru tinere cititoare: Amalia Carașca, Andreea Carmen Gabor, Daria Cristina Roman și Ana Teodora Beldean.

Concursul național de lectură „Bătălia Cărților”, ajuns la cea de-a 12-a ediție, are ca scop stimularea pasiunii pentru lectură, dezvoltarea gândirii critice și încurajarea copiilor și adolescenților să își exprime opiniile despre cărți. Biblioteca Județeană Mureș organizează competiția pe trei categorii de vârstă: 8-10 ani, 11-13 ani și 14-18 ani, fiecare cu propriile liste de lectură.