Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, ca şi componentă a Poliţiei Române, este structura teritorială care exercită principalele atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice la nivelul judeţului Mureş.
Și în anul 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și-au canalizat resursele, eforturile și acțiunile în direcția creșterii gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei și a patrimoniului, sporirea siguranței stradale și rutiere, precum și destructurării grupărilor infracționale.
Orientarea activităţilor a fost realizată de la nivelul conducerii prin sprijin şi coordonare directă a structurilor din subordine, în scopul creşterii operativităţii şi diminuării criminalităţii.
Resursele umane
Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, anul 2022 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporție de peste 74,00%.
Logistic
Pe parcursul anului anterior s-au continuat activitățile specifice de instruire și dotare a polițiștilor de ordine publică și rutieră.
Prevenirea criminalităţii
Din analiza evoluţiei criminalităţii în anii anteriori, s-au stabilit ca şi priorităţi de acţiune pentru anul 2022 – prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului cu accent pe prevenirea infracționalității cu grad ridicat de impact emoțional și psihologic în comunitate şi prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, alături de prevenirea criminalității informatice, prevenirea faptelor de violenţă domestică precum și prevenirea consumului de substanțe psihoactive.
Printre proiectele şi campaniile cu impact mai ridicat, apreciate la nivel naţional ca bune practici, se pot aminti: “Distribuie primăvară, oferă speranță”, “Școala siguranței Tedi”, “Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, în parteneriat cu Penitenciarul Târgu-Mureş, “Siguranța la zi!”, “Datele cardului nu sunt pentru oricine!”, “Fii atent la ce dai CLICK! Nu oferi infractorilor acces la banii tăi!”, “Învăț să fiu în siguranță!”, “16 zile de activism împotriva violenței”, “Drogurile și violența costă! Tu știi cât?” și “Dincolo de aparențe”.
Atingerea obiectivelor propuse în campaniile/proiectele derulate a avut la bază colaborarea cu structurile operative, parteneriatul concret cu alte structuri M.A.I., instituţii, autorităţi, precum şi cu susţinerea din partea mass-mediei locale.
Menţinerea ordinii şi siguranţei publice
În județul Mureș, această activitate a avut ca obiectiv general dezvoltarea şi adaptarea funcţională a capacităţii Poliţiei pentru a răspunde cât mai bine aşteptărilor cetăţenilor în asigurarea climatului de siguranţă publică, menţinerea ordinii publice în localităţile urbane şi rurale, prevenirea şi combaterea criminalităţii, desfăşurarea de activităţi într-un sistem integrat şi într-un mediu comun de operare a structurilor M.A.I. şi a altor autorităţi de securitate şi ordine publică, precum şi cercetarea şi soluţionarea infracţiunilor din competenţă.
În anul 2022, au fost descoperite în flagrant delict 1.360 de fapte, fiind executate 1.782 de mandate de aducere. Totodată, polițiștii I.P.J. Mureș au soluționat 2.646 de petiții/sesizări și au aplicat 53.516 de sancțiuni contravenționale. S-a intervenit la 31.723 de evenimente, fiind aplanate 3.222 de stări conflictuale.
Apeluri 112
La Dispeceratul integrat 112, au fost înregistrate 29.079 de apeluri prin S.N.U.A.U. 112, vizând strict atribuţiile poliţiei.
De asemenea, s-au efectuat intervenţii la alte 1.541 de evenimente semnalate prin dispecerate şi alte 744 de evenimente sesizate în mod direct de către cetăţeni. Nu în ultimul rând, la 359 de evenimente s-a intervenit datorită sesizării din oficiu a poliţiştilor, astfel că numărul total al intervenţiilor la evenimente este de 31.723.
Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică
Începând cu data de 01 octombrie 2022, la nivelul județului Mureș, s-a operaţionalizat Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, pentru monitorizarea electronică, a persoanelor vizate, în cadrul unor proceduri judiciare şi execuțional penale.
Astfel, de la începutul perioadei au fost montate 13 dispozitive de supraveghere electronică, au fost constatate 11 infracțiuni și au fost dispuse 5 măsuri preventive față de 5 persoane care au încălcat normele legale.
Serviciul Pregătire Profesională
În vederea organizării şi a desfăşurării activităţii de pregătire continuă a polițiștilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, pe parcursul anului 2022, au fost organizate 174 de ședințe de tragere.
Pe linia educației fizice au fost organizate și conduse 17 stagii de pregătire pe durata a 3 zile, incluzând activități de pregătire fizică generală, autoapărare, tactică și desfășurarea unor ședințe de tragere cu armamentul din dotare, totodată complementar fiind organizate și coordonate 93 de activități de pregătire fizică generală cu personalul unității.
Cu privire la activitatea de tactică polițienească, anul trecut au fost desfășurate 57 de activități de instruire.
Criminalitatea stradală
În anul 2023 la nivelul I.P.J. Mureș abordarea statistică a criminalităţii stradale scoate în evidenţă câteva aspecte: 77% dintre fapte au fost sesizate în mediul urban şi 23% în mediul rural, 3% dintre acestea fiind descoperite în flagrant delict (37 de fapte), totodată 59% dintre fapte au fost comise pe timpul zilei, iar 41% pe timp de noapte.
Criminalitatea în mediul rural
Infracţiunile de natură judiciară sesizate în mediul rural înregistrează o creștere cu 10%, faţă de anul 2021.
Dintre infracţiunile de natură judiciară, cele mai multe sunt furturile.
Infracțiunile de furt sesizate în mediul rural prezintă un trend ascendent cu +10% față de anul 2021.
Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii
În cursul anului 2022, activitatea poliţiştilor de proximitate din judeţul Mureş, a fost orientată cu precădere spre cercetarea/soluţionarea infracţiunilor date în competenţă şi pentru realizarea activităţilor de relaţionare cu comunitatea, în scopul creşterii eficienţei activităţilor de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi altor fapte antisociale prin care este afectată siguranţa publică.
Pe parcursul anului 2022, poliţiştii de proximitate au desfășurat 1.130 de activități în comunitate, dintre care 142 cu administrația domeniului public, 564 cu unitățile de învățământ, 137 cu asociațiile de proprietari și 104 cu persoane vârstnice. De asemenea, au consiliat 3.130 de persoane care le-au solicitat sprijinul ori care au fost identificate ca potenţiale victime ale unor infracţiuni, fiind aplanate 479 de stări conflictuale.
Siguranţa în unităţile de învăţământ
Pe parcursul anului anterior, în unităţile de învăţământ preuniversitar nu s-au înregistrat fapte grave prin care să fi fost afectat procesul de învăţământ sau viaţa/integritatea corporală/sănătatea elevilor şi/sau cadrelor didactice.
Astfel au fost desfășurate 982 de activități informativ – preventive în unitățile de învățământ, dintre care 94 pe linia prevenirii abandonului/absenteismului şcolar, 149 pe linia consumului de droguri, 32 pe linia prevenirii traficului de persoane şi 213 pe linia respectării regimului circulației rutiere, 135 pe linia prevenirii și combaterii delincvenței juvenile, 155 pe linia prevenirii bullyingului, 204 pe linia prevenirii infracțiunilor comise cu violență.
Combaterea criminalităţii
În anul 2022, din totalul infracțiunilor, 59% au reprezentat infracţiuni de natură judiciară, procent care înregistrează o creștere, faţă de aceeași perioadă a anului trecut: +10%.
Infracţiuni economico-financiare
Poliţia mureșeană a acţionat în funcţie de evoluţia fenomenului specific, pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea activităţilor ilicite ale agenţilor economici şi ale persoanelor fizice.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu alte structuri, au organizat şi desfăşurat 5 acţiuni de amploare, fiind efectuate 57 de percheziţii şi puse în aplicare 18 mandate de aducere. În acţiunile de amploare desfăşurate, au fost implicaţi poliţişti, jandarmi şi luptători S.A.S.
De asemenea, poliţiştii specialişti pe linie de criminalitate economică au ridicat în vederea confiscării 487 de litri alcool, în valoare de 24.000 de lei, precum și alte bunuri în valoare totală de 81.063 de lei.
Totodată, în cursul perioadei mai sus menționate, polițiștii serviciului au aplicat măsuri asigurătorii până la concurența sumei de 4.354.441 de lei, asupra a 5 imobile, 4 terenuri, 5 conturi bancare și a unui autovehicul.
Criminalitatea contra persoanei
În aceeași perioadă, infracţiunile contra persoanei au înregistrat scăderi comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în ceea ce privește infracțiunile de șantaj (-21%) și ucidere din cuplă (-26%).
Criminalitatea contra patrimoniului
În anul 2022, în ceea ce privește criminalitatea contra patrimoniului, la nivelul I.P.J. Mureș, infracțiunile de furt au înregistrat o scădere cu -1% (-28 de fapte), faţă de anul precedent.
Categoriile de furturi care au înregistrat scăderi sunt furturile din societăți comerciale -57% (-12 fapte), furturile de componente din exteriorul mașinii -34% (-20 de fapte) și furturile din buzunare, poșete, genți -15% (-11 fapte).
Pe trend descendent se situează și infracțiunile de tâlhărie, care înregistrează o scădere cu -20% (-17 fapte).
Supravegheri Judiciare
Anul anterior, la nivelul Inspectoratului s-au înregistrat 298 de măsuri preventive, respectiv 69 de măsuri privind arestul la domiciliu și 229 de măsuri privind controlul judiciar.
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
La regimul armelor, au fost constatate 25 de infracţiuni, fiind scoase din circuitul civil 33 de arme letale şi neletale, iar 350 de cartuşe muniţie letală şi neletală au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe linia braconajului cinegetic au fost constatate 14 infracţiuni. Aufostridicateînvedereaconfiscării 5 arme letale, muniţia aferentă, precum și mai multe exemplare de vânat și trofee, un autoturism de teren, fiind reţinute 5 persoane bănuite de comiterea faptelor.
12 persoane au fost reţinute pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic, ulterior fiind dispusă față de o persoană măsura arestului la domiciliu, iar față de alte două măsura preventivă a controlului judiciar.
Pe linie de explozivi au fost constatate 27 de infracţiuni, fiind confiscate 1.457 kg. de obiecte pirotehnice în valoare de peste 100.000 de lei.
Infracţionalitatea în domeniul silvic
Pe parcursul anului 2022, au fost organizate 817 acţiuni şi controale pentru combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic, fiind aplicate 355 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 574.000 de lei.
De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 2.248,77 mc material lemnos, în valoare de 750.000 de lei, precum și 15 motofierăstraie, 5 topoare confiscate și 42 de plase monofilament.
Biroul Protecția Animalelor
Biroul pentru Protecția Animalelor de la nivelul unității este structura de specialitate responsabilă de crearea și păstrarea unui climat de siguranță în ceea ce privește deținerea și îngrijirea animalelor din posesia legală a omului, atât în ceea ce privește integritatea acestora, dar și integritatea persoanelor cu care intră în contact aceste animale.
Anul trecut, au fost înregistrate și soluționate 132 de petiții și 12 sesizări prin S.N.U.A.U. 112, fiind aplicate 334 de sancțiuni contravenționale în valoare de 182.000 de lei și emise 25 de ordine de plasare a animalelor în adăpost.
Siguranţa traficului rutier
Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor rutiere grave înregistrate în 12 luni 2022, relevă faptul că în perioada de referinţă s-au produs 169 de accidente grave, în scădere cu 7%, față de aceeași perioada a anului 2021, soldate cu 150 persoane rănite grav, în scădere cu 4%, comparativ cu aceeași perioada a anului precedent.
Totodată, în perioada supusă analizei, principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt: viteza neadaptată la condițiile de drum, viteză neregulamentară care reprezintă 21% din totalul accidentelor rutiere grave și indisciplina pietonală care reprezintă 18%.
De asemenea, printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave mai enumerăm și abaterile bicicliștilor, care reprezintă 11% din totalul accidentelor rutiere grave, precum și nerespectarea priorității față de autovehicule, care reprezintă 9%.
Numărul total al accidentelor grave produse pe fondul primelor 4 cauze generatoare înregistrează creșteri comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021 (+15%).
Poliţiştii rutieri au abordat şi partea preventivă, organizând campanii de informare și prevenire dedicate siguranţei rutiere, pe parcursul cărora au transmis recomandări pentru siguranţa participanților la trafic.
Structura de intervenţie
În cursul anului 2022, au fost executate 740 de misiuni specifice, dintre care 140 de misiuni de restabilire a ordinii și siguranței publice, 105 percheziții domiciliare sau la sediile unor persoane juridice, 29 de misiuni de pază și escort și 13 misiuni de punere în executare a unui mandat de arestare preventive.
Criminalistic
În cursul anului 2022, poliţiştii criminalişti au participat la peste 3.270 de cercetări la faţa locului. În urma activităţilor desfăşurate au fost descoperite şi ridicate peste 6.150 de urme criminalistice.
Prin metode şi mijloace specifice au fost identificate 110 persoane și obiecte în 104 cauze penale.
Cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative
În anul 2022 au fost eliberate 55.682 de certificate de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice şi 5.162 de adeverinţe de integritate comportamentală.
Cooperarea interinstituțională și internaţională
Echipa managerială a pus un accent deosebit pe activitatea de cooperare interinstituţională, înţelegând importanţa acesteia în realizarea unui front comun împotriva criminalităţii, în coeziunea de acţiune a tuturor factorilor responsabili de aplicarea legii.
Subliniem, astfel, buna colaborare cu instituțiile Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, precum și cu reprezentanții administrației publice locale și agențiilor reprezentate la nivel județean.
OBIECTIVE
Pentru anul 2023, printre obiectivele principale ale I.P.J. Mureș, se numără creşterea gradului de siguranţă și protecție a cetăţeanului şi a patrimoniului, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a corupţiei și a altor forme ale criminalităţii economico-financiare și dezvoltarea capacității administrative și operaționale a structurilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Mureș sunt în măsură să-şi îndeplinească cu succes obiectivele şi ţintele propuse, stabilite în concordanţă cu obiectivele strategice ale Poliţiei Române în această perioadă.
Mulțumim tuturor polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, pentru efortul depus și îi felicităm pentru rezultatele obținute!
Acestea au fost posibile și datorită parteneriatului interinstituțional existent, fapt pentru care mulțumim tuturor instituțiilor partenere, structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și celorlalte structuri cu atribuții în domeniu.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE