Resursele umane
Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, anul 2021 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporție de peste 75,00%.
Logistic
Pe parcursul anului anterior s-au continuat activitățile specifice de instruire și dotare a lucrătorilor de ordine publică și rutieră cu pistoale semiautomate Beretta PX4 Storm aflate în dotarea unității.
Prevenirea criminalităţii
Din analiza evoluţiei criminalităţii în anii anteriori, s-au stabilit ca şi priorităţi de acţiune pentru anul 2021 – prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, prevenirea infracțiunilor contra persoanei, prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, alături de prevenirea faptelor de violenţă domestică și a agresiunilor sexuale.
Printre proiectele şi campaniile cu impact mai ridicat, apreciate la nivel naţional ca bune practici, se pot aminti:
• “Bright Sky”;
• „Școala siguranței Tedi”;
• “Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, în parteneriat cu Penitenciarul Târgu-Mureş;
• “Siguranța la zi!”;
• “Accent pe siguranță !”;
• “14 zile de activism împotriva violenței”;
• “Violența costă! Tu știi cât?”;
• ”Alcoolul și tutunul nu te fac mai important!”;
• “Atingeri nedorite”;
Atingerea obiectivelor propuse în campaniile/proiectele derulate a avut la bază colaborarea cu structurile operative, parteneriatul concret cu alte structuri MAI, instituţii, autorităţi, precum şi cu susţinerea din partea mass-mediei locale.
Menţinerea ordinii şi siguranţei publice
Pe raza județului Mureș, această activitate a avut ca obiectiv general dezvoltarea şi adaptarea funcţională a capacităţii Poliţiei pentru a răspunde cât mai bine aşteptărilor cetăţenilor în asigurarea climatului de siguranţă publică, menţinerea ordinii publice pe raza localităţilor urbane şi rurale, prevenirea şi combaterea criminalităţii, desfăşurarea de activităţi într-un sistem integrat şi într-un mediu comun de operare a structurilor M.A.I. şi a altor autorităţi de securitate şi ordine publică, precum şi cercetarea şi soluţionarea infracţiunilor din competenţă.
În anul 2021, au fost descoperite în flagrant 1167 de fapte. Au fost executate 1.629 de mandate de aducere și 221 de mandate penale. Totodată, polițiștii I.P.J. Mureș au soluționat 3.975 de petiții/sesizări și au aplicat 33.187 de sancțiuni contravenționale. S-a intervenit la 32.673 de evenimente, fiind aplanate 2.962 de stări conflictuale.
Apeluri 112
La Dispeceratul integrat 112, au fost înregistrate 30.267 apeluri prin SNUAU 112, vizând strict atribuţiile poliţiei.
De asemenea, s-au efectuat intervenţii la alte 1.364 de evenimente semnalate prin dispecerate şi alte 703 de evenimente sesizate în mod direct de către cetăţeni. Nu în ultimul rând, la 323 de evenimente s-a intervenit datorită sesizării din oficiu a poliţiştilor, astfel că numărul total al intervenţiilor la evenimente este de 32.673.
Serviciul Pregătire Profesională
În vederea organizării şi a desfăşurării activităţii de pregătire continuă a cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, pe parcursul anului 2021 s-au continuat și amplificat pregătirile pe linia instrucției tragerii, tactică polițienească, educație fizică, sport și autoapărare și respectiv pe linia conducerii autospecialelor în regim priorotar și defensiv.
Criminalitatea stradală
La nivelul judeţului Mureş criminalitatea stradală este caracterizată, în general, de infracţiuni fără un pericol social deosebit, însă prin locul în care sunt săvârşite, creează o stare de disconfort şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.
Indicatorii ce reflectă acest segment scot în evidenţă câteva aspecte:
- 79% dintre fapte au fost sesizate în mediul urban şi 21% în mediul rural.
- 5% dintre acestea au fost descoperite în flagrant delict (48 de fapte);
- 58% au fost comise pe timpul zilei, iar 42% pe timp de noapte.
Criminalitatea în mediul rural
Infracţiunile de natură judiciară sesizate în mediul rural înregistrează o scădere cu 2%, faţă de anul 2020.
Dintre infracţiunile de natură judiciară, cele mai multe sunt furturile.
Infracțiunile de furt sesizate în mediul rural prezintă un trend descendent cu -18% față de anul 2020.
Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii
În cursul anului 2021, activitatea poliţiştilor de proximitate din judeţul Mureş, a fost orientată cu precădere spre cercetarea/soluţionarea infracţiunilor date în competenţă şi pentru realizarea activităţilor de relaţionare cu comunitatea, în scopul creşterii eficienţei activităţilor de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi altor fapte antisociale prin care este afectată siguranţa publică.
Pe parcursul anului 2021, poliţiştii de proximitate au consiliat 2.409 persoane care le-au solicitat sprijinul ori care au fost identificate ca potenţiale victime ale unor infracţiuni. Au fost aplanate 519 stări conflictuale.
Siguranţa în unităţile de învăţământ
Pe parcursul anului anterior, în unităţile de învăţământ preuniversitar nu s-au înregistrat fapte grave prin care să fi fost afectat procesul de învăţământ sau viaţa/integritatea corporală/sănătatea elevilor şi/sau cadrelor didactice.
Combaterea criminalităţii
În anul 2021, din totalul infracțiunilor sesizate un procent de 58% este reprezentat de infracţiuni de natură judiciară, procent care înregistrează o scădere, faţă de aceeași perioadă a anului trecut: -0,36%.
Infracţiuni economico-financiare
Poliţia mureşeană a acţionat în funcţie de evoluţia fenomenului specific, pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea activităţilor ilicite ale agenţilor economici şi ale persoanelor fizice.
Poliţiştii din cadrul S.I.C.E., în colaborare cu alte structuri, au organizat şi desfăşurat 9 acţiuni de amploare; au fost efectuate 485 percheziţii şi au fost puse în aplicare 19 mandate de aducere. În acţiunile de amploare desfăşurate, au fost implicaţi peste 1152 de poliţişti, jandarmi şi luptători S.A.S.
Specialişti pe linie de criminalitate economică au ridicat în vederea confiscării 125.900 de țigarete, în valoare de aproximativ 76.000 de lei, 385 de litri alcool, în valoare de 19.250 de lei și alte bunuri în valoare totală de 101.105 lei. De asemenea, au fost confiscate 1.535 de articole îmbrăcăminte, precum și 564 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.
Totodată, în cursul perioadei mai sus menționate, polițiștii serviciului au aplicat măsuri asigurătorii până la concurența sumei de 4.059.000 de lei, asupra a 3 imobile, 3 terenuri și conturi bancare.
Criminalitatea contra persoanei
În aceeași perioadă, infracţiunile contra persoanei au înregistrat o scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în ceea ce privește infracțiunile de tentativă de omor (-50%), lipsire de libertate (-56%) și șantaj (-21%).
Criminalitatea contra patrimoniului
În anul 2021, în ceea ce privește criminalitatea contra patrimoniului, la nivelul I.P.J. Mureș, infracțiunile de furt au înregistrat o scădere cu -6%, faţă de anul precedent.
Categoriile de furturi care au înregistrat scăderi sunt furturile din locuințe (-15%) și furturile din auto (-14%).
Pe trend descendent se situează și infracțiunile de abuz de încredere, care înregistrează o scădere cu -2%, tulburare de posesie -3% și înșelăciune -2%, în comparație de anul 2020.
Supravegheri Judiciare
Anul anterior, la nivelul inspectoratului s-au înregistrat un număr total de 253 măsuri preventive, respectiv 69 masuri privind arestul la domiciliu, 178 măsuri privind controlul judiciar si 6 masuri privind controlul judiciar pe cauţiune.
Juridic
În perioada supusă analizei, instanţele de judecată au soluţionat definitiv 1.448 dosare în care I.P.J. Mureş a fost parte, după cum urmează: 1.008 au fost câştigate (69,61%), la care se adaugă şi cele 122 care au fost admise în parte (8,42%), iar 298 au fost pierdute, respectiv (20,5%).
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
La regimul armelor, au fost constatate 35 de infracţiuni, fiind scoase din circuitul civil 36 de arme letale şi neletale, iar 5137 de cartuşe muniţie letală şi neletală au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe linia braconajului cinegetic au fost constatate 17 infracţiuni. A fost ridicată cantitatea de 650 kg. carne de vânat, 74 de trofee, capcane, proiectoare şi 1 autoturism de teren.
14 persoane au fost reţinute pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.
Pe linie de explozivi au fost constatate 47 de infracţiuni, a fost finalizată acţiunea „FOC DE ARTIFICII 2021/2022”, fiind confiscate 613 kg. de obiecte pirotehnice în valoare de peste 53.000 de lei.
Infracţionalitatea în domeniul silvic
Pe parcursul anului 2021, au fost organizate 1.006 acţiuni şi controale pentru combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic, fiind aplicate 355 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 471.950 de lei.
A fost confiscată cantitatea de 2.124,24 mc material lemnos, în valoare de 637.040 lei. Au fost, de asemenea, confiscate 5 autoutilitare – cu 3 mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2020, 9 atelaje hipo – cu 5 mai multe decât în anul 2020, 17 moto-fierăstraie și 17 topoare și au fost surprinse în flagrant un număr de 37 de persoane, cu 12 mai multe în comparație cu anul precedent.
Biroul Protecția Animalelor
Biroul pentru Protecția Animalelor de la nivelul unității este structura de specialitate responsabilă de crearea și păstrarea unui climat de siguranță în ceea ce privește deținerea și îngrijirea animalelor din posesia legală a omului, atât în ceea ce privește integritatea acestora, dar și integritatea persoanelor cu care intră în contact aceste animale.
Anul trecut, au fost înregistrate 83 de petiții și 16 sesizări prin SNUAU 112, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în valoare de 63.100 de lei și emise 19 ordine de plasare a animalelor în adăpost.
Siguranţa traficului rutier
Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor rutiere grave înregistrate în 12 luni 2021, relevă faptul că în perioada de referinţă s-au produs 181 accidente grave (în scădere cu 13%, față de aceeași perioada a anului 2020 și cu -37.37% mai puține față de anul 2019) și 156 persoane rănite grav, (în scădere cu 20%, comparativ cu aceeași perioada a anului precedent și cu 43.68% față de anul 2019).
De asemenea, în anul 2021 s-au înregistrat 891 accidente rutiere cu victime față de 643 în anul 2020 și 923 în anul 2019, an de referință din punct de vedere al valorilor de trafic, tinând cont de faptul că anul 2020 a fost guvernat de restricții semnificative prin circulația persoanelor în scopul pandemiei generate de virusul Sars-CoV-2.
Totodată, în perioada supusă analizei, principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt:
- viteza neadaptată la condițiile de drum, viteză neregulamentară care reprezintă 17% din totalul accidentelor rutiere grave;
- indisciplină pietonală care reprezintă 17% din totalul accidentelor rutiere grave;
- neacordare prioritate pietoni, care reprezintă 12% din totalul accidentelor rutiere grave;
- numărul total al accidentelor grave produse pe fondul primelor 3 cauze generatoare (84 accidente), înregistrează scădere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020 (102 accidente), -18 accidente (-18%).
Poliţiştii rutieri au abordat şi partea preventivă, organizând campanii de informare și prevenire dedicate siguranţei rutiere, pe parcursul cărora au transmis recomandări pentru siguranţa participanților la trafic.
Structura de intervenţie
În cursul anului 2021, au fost executate un total de 893 de misiuni specifice, dintre care 60 activităţi de restabilire şi menţinere a ordinii şi liniştii publice, 88 de percheziții domiciliare și 17 misiuni de pază și escortă.
Criminalistic
În cursul anului 2021, poliţiştii criminalişti au participat la peste 3.330 de cercetări la faţa locului. În urma activităţilor desfăşurate au fost descoperite şi ridicate peste 6.600 de urme criminalistice.
Prin metode şi mijloace specifice au fost identificate 144 de persoane și obiecte în 133 de cauze penale.
Cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative
Principala preocupare a lucrătorilor din cadrul serviciului este evidenţierea corectă a situaţiei operative complexe din judeţ, urmărind perfecţionarea activităţii, conform dispoziţiilor şi normelor metodologice privind modul de implementare şi exploatare a situaţiilor statistice.
Au fost eliberate 55.251 de certificate de cazier judiciar şi 2.403 adeverinţe de integritate comportamentală.
Cooperarea interinstituțională și internaţională
Echipa managerială a pus un accent deosebit pe activitatea de cooperare interinstituţională, înţelegând importanţa acesteia în realizarea unui front comun împotriva criminalităţii, în coeziunea de acţiune a tuturor factorilor responsabili de aplicarea legii.
În acest sens, a fost redimensionat sistemul relaţional cu celelalte instituţii de aplicare a legii, pe diferite domenii specifice de activitate şi mai ales, sub aspectul schimbului de date şi informaţii, în acord cu noile realităţi şi exigenţe ale muncii de poliţie, prin încheierea de protocoale de colaborare.
Subliniem, astfel, buna colaborare cu instituțiile Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, precum și cu reprezentanții administrației publice locale și agențiilor reprezentate la nivel județean.
OBIECTIVE
Pentru anul 2022, printre obiectivele principale ale I.P.J. Mureș, enumerăm:
• Operaționalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional-penale (proiect pilot al Poliției Române în județul Mureș);
• Îndeplinirea misiunilor din competență în contextul epidemiologic anual;
• Accentuarea măsurilor de prevenire și combatere a tuturor formelor de manifestare a infracționalității;
• Adaptarea sistemului de pregătire profesională continuă;
• Dezvoltarea procesului integrat de gestionare a situațiilor speciale și de criză.
Efectivele Poliţiei mureşene sunt în măsură să-şi îndeplinească cu succes obiectivele şi ţintele propuse, stabilite în concordanţă cu obiectivele strategice ale Poliţiei Române în această perioadă.
Mulțumim tuturor polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, pentru efortul depus și îi felicităm pentru rezultatele obținute!
Acestea au fost posibile și datorită parteneriatului interinstituțional existent, fapt pentru care mulțumim tuturor instituțiilor partenere, structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și celorlalte structuri cu atribuții în domeniu.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE