Sportivul nostru, cu dublă legitimaţie CSS-CSM Târgu Mureş a pierdut finala continentală.
Campionatul European U23 s-a desfăşurat în Plovdiv (Bulgaria) unde Bíró Krisztián a participat la categoria 74 kg, unde a ajuns în finală.
Acolo a trebuit să se recunoască învins în faţa azerului Dzhabrail Gadzhiev cu scorul de 1-8.
„Rezultatul lui Krisztián este cu atât mai valoros, cu cât el va împlini 20 de ani doar în anul acesta, astfel el mai are 4 ani în această categorie. Ca şi junior, este un rezultat excelent, suntem mândrii de el, fiindcă a demonstrat că este în elita luptelor şi sperăm ca anul acesta să ne mai aducă multe medalii internaţionale” – ne-a spus antrenorul Gyarmati Ferenc, coordonatorul secţiei de lupte al CSM Tg Mureş.
Sportivul nostru a fost condus cu măiestire de la margine de către antrenorul Fazakas Csaba, cel care l-a împins pe Krisztián către victorie în primul tur contra moldoveanul Vasile Diacon. Atunci sportivul nostru a revenit de la 0-7, câştigând lupta prin voinţă şi condiţie fizică în ultimele secunde.
În sferturi sportivul nostru a trecut după nici 3 minute prin superioritate (12-1) de sportivul maghiar Nemes Bálint, iar în semifinale nici bulgarul Dimitar Atanasov nu i-a pus foarte mari probleme, Bíró câştigând lupta tot prin superioritate (11-0).
În finală chiar dacă primul punct a fost obţinut de către luptătorul nostru, nu a mai putut face faţă puternicului azer.
Cu toate acestea suntem mândri de realizarea sportivului şi antrenorului mureşean pentru obţinerea titlului de vicecampion european!
Bravo Bíró Krisztián, bravo Fazakas Csaba, bravo Gyarmati Ferenc!
#hai_CSM_TGM!
Aici puteţi vedea cum s-a desfăşurat finala competiţiei: