Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, care este deputat ales pe lista UDMR, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că speră ca proiectul de autonomie conceput de UDMR şi de PCM să ajungă în Parlament până la sfârşitul actualului mandat parlamentar, însă nu consideră oportună depunerea acestuia în anul Centenarului şi fără o dezbatere publică prealabilă.
„Noi avem în cadrul colaborării cu UDMR un alt proiect de lege, diferenţe prea mari nu sunt (faţă de proiectul de autonomie respins recent de Parlament n.red.), dar totuşi am elaborat împreună cu UDMR un proiect de autonomie, un proiect de lege, având modelul Tirolului de Sud şi sper că şi acest proiect de lege va ajunge în Parlament. Sincer să vă spun, în anul Centenarului nu cred că ar fi o idee bună să îl introducem acum, dar până la sfârşit de mandat sper să introducem şi acest proiect de lege. Cel mai important lucru ar fi ca odată cu această introducere în Parlament să avem şi o dezbatere reală, acesta este scopul nostru, nu să îl introducem şi să fie respins”, a afirmat Biro Zsolt.
Deputatul UDMR a menţionat că precedentul proiect privind autonomia, elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc şi depus în Parlament de colegul său din PCM, Kulscar Terza Jozsef, de asemenea ales pe lista UDMR, a fost respins pentru a treia oară de Parlamentul României, însă „a fost votat în unanimitate de fracţiunea maghiară din Parlament, de toţi deputaţii maghiari, cei doi ai PCM, cât şi de deputaţii şi de senatori UDMR”. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.