Aproape un milion de pasageri au zburat în anul 2022 pe zboruri comerciale regulate operate pe rutele interne din România, iar ruta București – Cluj Napoca – București este cea mai aglomerată rută internă, arată o analiză a platformei Boardingpass.ro. În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 au zburat spre și dinspre aeroporturile din România un total de 20.971.809 de pasageri.
Ruta București – Cluj Napoca – București este cea mai aglomerată rută internă, atât după numărul de pasageri, cât și după numărul de zboruri operate. Între cele două orașe au zburat în perioada amintită TAROM, HiSky și Blue Air.
Aceasta este urmată de ruta București – Timișoara – București, operată de TAROM, HiSky și Ryanair, iar pe locul trei se află ruta București – Iași – București, operată de TAROM și Blue Air.