Sursa foto: proiectulmerito.ro)
Într-a IX-a, muncește pe rupte. Face fișe de vocabular, altceva decât cele din manuale. Încearcă să le ofere elevilor o coerență lingvistică până în clasa a X-a, când începe să le predea literatură.
Bogdan Rațiu, 32 de ani, este profesor de Limba și Literatura Română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, din Târgu-Mureș. Bogdan Rațiu și-a terminat doctoratul la 27 de ani și face parte dintre profesorii MERITO 2019, proiect care recunoaște excelența în educație.
Predă limba română pentru elevi maghiari. Nu i se pare neapărat greu, ci mai degrabă provocator. Mai ales la orele de la clasa a IX-a. Și asta pentru că, deși elevii învață limba română și până în clasa a VIII-a, programa e așa făcută încât nu le oferă chiar competența de comunicare, așa cum se spune în documente. Copiii îl înțeleg, dar „încă nu au capacitatea de a produce neapărat foarte bine mesaje orale sau scrise”.
Explicația ar putea fi legată de o schimbare a mentalității în ultimii 20-30 de ani, crede Bogdan Rațiu, care simte o închidere a comunității din zonă. În plus, în liceu sunt strict elevi maghiari, iar ei nu interacționează și nu își fac foarte ușor prieteni români de vârsta lor.
O diferență se simte la elevii care fac sport sau alte activități în care au contact cu copii români, iar astfel învață mult mai ușor limba română, spune profesorul.
Când a început să predea la „Bolyai Farkas”, în urmă cu 10 ani, Bogdan Rațiu și-a gândit o metodă proprie de predare, mai ales pentru că avea de-a face cu adolescenți care nu stăpâneau bine limba română. A simțit că resursele și materialele didactice nu l-au ajutat, așa că profesorul a încercat să ia totul de la zero, singur. Acum pe copii îi vede că vin cu plăcere la orele lui, datorită „firescului” pe care dascălul l-a arătat la clasă.
„La început i-am văzut așa – ei sunt maghiari, eu sunt român. Dar acum am ajuns să nu mai fac această diferență”.
Cea mai mare satisfacție de când le predă elevilor maghiari? „Am văzut schimbarea de mentalitate. Dacă a venit un elev de exemplu din Harghita sau Covasna, în clasa a IX-a nu vorbea deloc româna. Nici nu putea să îi spună doctorului ce îl doare. La sfârșit de clasa a XII-a a dat la Universitate în limba română, la inginerie. Sunt mulți care fac lucrul acesta”, a povestit Bogdan Rațiu la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.
Iar metodele lui au avut succes. În ultimii ani a început chiar să aibă din ce în ce mai mulți olimpici naționali, care au concurat cu elevii români. Anul trecut, a obținut și primele două note de 10 la Bacalaureat cu elevi maghiari. „Ambiția pe care o am știu să le-o transmit și lor”, explică profesorul de limba română.
Bogdan Rațiu și Ana-Maria Rusu, profesori MERITO, au fost invitații ediției din această săptămână a emisiunii „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu. Emisiunea poate fi urmărită la Digi24 sâmbăta și duminica, de la ora 14.05.
Sursa: Republica.ro