Zeci de bucătari amatori sau profesionişti au participat, sâmbătă şi duminică, la demonstraţii de gătit şi la un concurs culinar, evenimente organizate în cadrul Cea1 Borsec Festival, care au avut un mare succes.
În apropierea pârtiei de schi din staţiune, pe o vreme superbă, s-au aprins focurile şi au început să sfârâie ceaunele, bucătarii întrecându-se în a prepara bucate neobişnuite pentru zonă, dar care s-au dovedit a fi extrem de gustoase.
Unul dintre standurile care a atras cei mai mulţi pofticioşi a fost cel al lui Lev, un pensionar din Kiev, care s-a refugiat de la începutul războiului la Borsec şi care, ajutat de nişte prieteni pe care şi i-a făcut în zonă, a pregătit un borş tradiţional ucrainean.
Cu zâmbetul pe buze, dar cu o urmă de tristeţe pe chip, Lev ţine să ne spună că este vorba de un borş tradiţional ucrainean, „nu rusesc”, care se găteşte în Ucraina după mii de reţete.
„Fiecare gospodină are propria reţetă de borş. La ţară se pregăteşte în cuptorul pe lemne şi o săptămână întreagă se mănâncă borş”, explică Lev sau Leon, cum îi spun noii săi prieteni din România.
În borşul ucrainean se pune carne, sfeclă roşie, varză, ardei, ciuperci, ceapă, usturoi, tomate, lămâie, condimente, dar sigur există şi secrete nedezvăluite.
Lui Lev îi plac mult locurile unde şi-a găsit liniştea de câteva luni şi se gândeşte serios să îşi cumpere o casă aici.
„Sunt din Kiev, am fost născut în Kiev, am studiat acolo, am lucrat acolo. Acum am 67 de ani, sunt pensionar. M-am mutat din Kiev din cauza războiului, mi-am adus fiica aici, dar ea s-a întors în Kiev, lucrează, are obligaţii. Dar eu sunt aici, poate îmi cumpăr o casă, îmi place mult, ar fi o idee genială să rămân aici. (…) Oamenii au o inimă foarte deschisă. Nu sunt foarte sofisticaţi, dar sunt foarte buni”, a spus Lev.
Pensionarul din Kiev a pregătit şi o cutie pentru donaţii şi îi îndeamnă pe participanţi să ofere atât cât pot „pentru copiii din Ucraina”.
Printre participanţii la concursul de sâmbătă s-a numărat şi Maxim, din Republica Moldova, care a format ad-hoc echipa „Savoare la Maxim” şi a surprins juriul şi vizitatorii cu un plov uzbek (pilaf).
„Pregătim un plov uzbek, un pilaf, este o inovaţie în zonă. Este carne de oaie, prăjită în ceapă şi mult morcov, orez special şi mult, mult suflet, plus diferite condimente din Asia Mijlocie. Suntem pentru prima oară veniţi la acest concurs, este foarte bine organizat, oamenii sunt primitori”, menţionează Maxim.
El recunoaşte că a venit în zonă să se odihnească, a văzut un afiş cu concursul de gătit şi a decis să participe alături de prietenii săi, şi ei pasionaţi de gătit.
Un alt tânăr din Republica Moldova a format echipa „Tudor Bucătarul” şi a pregătit „o tocăniţă basarabească, din berbecuţ”.
Tânărul dă asigurări că aceasta este foarte bună şi punctează că echipa este formată doar din bărbaţi pentru că „cea mai bună mâncare din lume o găteşte partea bărbătească”.
Echipa „Transilvania-Erdely- Siebenburg” a pregătit „un gulaş ardelenesc, cu viţel, gălbiori, hribi şi condimentat cu ierburi de pe câmpiile şi dealurile Ardealului”.
Membrii echipei, veniţi din diferite părţi ale Transilvaniei, participă pentru prima dată la festival, dar spun că ei se reunesc anual şi îşi fac propriul festival, în care gătesc gulaş şi se simt bine.
La Cea1 Borsec Festival a fost prezent şi „Papa la Şoni”, cunosc mai ales de cei care mergeau în Vama Veche, care în colaborare cu echipa revistei „Bucătăria Secuiască” a gătit o tocăniţă din ciolan de porc, „adidaşi de porc”, sintagmă folosită pe vremea regimului Ceauşescu pentru picioarele de porc, burtă de vită, ceapă şi ardei copţi.
Pentru cei atraşi de gusturile de la stână a gătit echipa lui Ghiţă Rugină, din Tulgheş, care a făcut o tocăniţă de miel în jintuit şi balmoş, mâncăruri tradiţionale în zonă.
„Am făcut sute de tocane până acum şi toate au fost la fel, adică bune, pentru că am pus suflet. (…) Acestea sunt mâncăruri grase, dar cei care muncesc pot mânca gras. Pot mânca şi cei de la oraş, nu-i bai, că totul e natural”, a afirmat Ghiţă Rugină.
Partea de sud a ţării a fost reprezentată de echipa Ivan Pescar, din Tulcea, care a gătit un borş de peşte Mila 23.
„În borşul de peşte se pune suflet, asta e cel mai important, în al doilea rând se pune mix de peşte, ca să fie gustos, ceapă, un pic de oţet şi leuşteanul este secretul unei ciorbe excelente”, ne dezvăluie Andreea Ivan, care se recomandă „lipoveancă din Tulcea”.
Ea precizează că a fost şi anul trecut la festival, unde „e absolut superb, lumea e primitoare, iar peisajul e mirific”.
Prezentatorul Ioan Chiorean, coorganizator al evenimentului, a punctat faptul că la ediţia din acest an au fost concurenţi din toată România, dar şi din Ucraina sau din Republica Moldova şi s-a dovedit că gastronomia poate fi un ambasador al multiculturalismului.
„Nu numai gulaş se face aici, se face şi pilaf uzbek de Taşkent, se fac extrem de multe preparate internaţionale şi gastronomia, iată, se dovedeşte a fi un limbaj de comunicare între etnii şi un ambasador al multiculturalismului”, a spus Ioan Chiorean.
Printre cei care au participat, duminică, la Cea1 Festival s-a numărat şi alpinistul Gabriel Băicuş, cel care a reuşit, în premieră pentru România, să escaladeze, în puţin peste 24 de ore, două dintre cele mai înalte vârfuri ale planetei, Everest (8.848 m) şi Lhotse (8.516 m).
Gabriel Băicuş a mărturisit presei că se consideră privilegiat că a avut această şansă şi că s-a întors cu bine pentru a împărtăşi această experienţă, care a fost una foarte grea, dar foarte frumoasă.
Pentru primarul staţiunii Borsec, Mik Jozsef, cea de-a cincea ediţie a Cea1 Borsec Festival a fost un motiv de bucurie, pentru că localnicii şi turiştii au putut să ia parte la evenimente organizate în premieră şi să se bucure de experienţe deosebite.
Primarul a remarcat că numărul turiştilor a scăzut la Borsec, „la fel cum se întâmplă în toată ţara”, şi pune acest fapt pe dorinţa unei părţi a românilor de a pleca în vacanţă în străinătate, dar şi pe precauţia celor care se gândesc la anunţata criză economică.
Dan Burlac, producătorul evenimentului, a declarat că festivalul a fost o reuşită, a adunat foarte multă lume şi a marcat mai multe premiere, cum ar fi o competiţie de baschet, inclusă în calendarul internaţional, dar şi o conferinţă intitulată „KOMUN-lucrurile care ne leagă”, despre care a spus că îşi doreşte să devină emblema Borsecului.
„KOMUN este şantierul meu numărul 1, pentru că lucrurile care ne leagă sunt lucrurile cele mai importante şi vreau să zic că ieri (la conferinţă – n.r.) am avut concluzia finală că unul dintre lucrurile care ne leagă cel mai mult este mâncarea, e un lucru care ne leagă indiferent ce suntem pe lumea asta. Noi vrem să vorbim de lucruri care ne leagă, pe care nu le ştim foarte bine şi aducând din zone diferite, oameni diferiţi, culturi diferite, vom reuşi să vedem cât de multe lucruri ne leagă, care sunt mult mai multe decât cele care ne dezbină”, a arătat Dan Burlac.
Cea1 Borsec Festival a fost organizat de Primăria Borsec, Fundaţia Pro Borsec, Fundaţia „Ice Flora”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita, Visit Harghita, Institutul Liszt-Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti, Salvamont Borsec şi Academia de Baschet din Borsec, producătorul evenimentului fiind Asociaţia Culturală Secvenţe.
SURSA: agerpres.ro