Bryan Bouffier, pilotul care tocmai a semnat un contract cu Hyundai Motorsport pentru testarea şi dezvoltarea modelului i20 WRC, va lua startul la Raliul Sibiului, au anunţat joi, organizatorii, printr-un comunicat remis AGERPRES.
Înaintea etapei de la Sibiu, francezul se afla pe locul 3 în clasamentul general din Campionatul European de Raliuri. De trei ori campion în Polonia şi o dată în Franţa, Bryan Bouffier a confirmat participarea la Raliul Sibiului, etapa a şaptea din Campionatul European de Raliuri. Francezul va lua startul cu un Peugeot 207 S2000 alături de Xavier Panseri.
‘De-abia aştept să particip la o etapă pe macadam din Campionatul European şi sunt încântat că pot să descopăr cu această ocazie România. Nu am foarte multe informaţii despre această etapă, dar sunt sigur că va fi o experienţă senzaţională’, a spus Bryan Bouffier.
Bouffier, câştigătorul Turului Corsicii în 2013, se afla pe locul 3 în clasamentul general, la jumătatea sezonului, în Campionatul European de Raliuri, după Jan Kopecky, care va fi şi el prezent la Sibiu, şi Craig Breen. ‘Sigur nu voi veni în vacanţă la Sibiu. Va fi o luptă interesantă si voi face tot ce pot pentru a câştiga această etapă’, a spus pilotul francez. Împreună cu echipa Delta Rally din Italia, Bryan Bouffier şi Xavier Panseri vor ajunge luni seara la Sibiu.
‘Pentru mine urmează o perioadă foarte încărcată, dar sunt foarte fericit că am realizat atâtea, într-un timp atât de scurt, şi de-abia aştept să iau startul la Sibiu’, a mai adăugat Bryan Bouffier, care va face recunoaşterile de marţi şi miercuri cu un model Hyundai.
Raliul Sibiului, etapa a şaptea din Campionatul European de Raliuri, este cea mai importantă competiţie de gen din România, la care se vor întrece, în perioada 25-27 iulie, un număr record de echipaje, 68.
AGERPRES