Cu câteva zile înainte de Ziua Internaţională a Copiilor, două instituţii de învăţământ sighişorene – una de învăţământ preşcolar: Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 din cartierul Corneşti, respectiv una de învăţământ primar: clasele întâi şi pregătitoare ale Şcolii Gimnaziale „Radu Popa” – au avut parte de o surpriză de proporţii: doi sighişoreni inimoşi – Grigore Naşca şi Lazăr Ioan – au venit în vizită împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Nonprofit din Germania „1 MAL 1”.
Scopul acestei vizite a fost nu numai să vadă cât au crescut şi cât de mult au învăţat de la precedenta lor vizită, ci şi să le facă o bucurie cu ocazia zilei de 1 Iunie, când întreaga planetă sărbătoreşte cea mai frumoasă etapă a vieţii: copilăria.
Astfel, asociaţia germană a achiziţionat jucării de la firma HaPE International LTD – confecţionate avansată din lemn natural prelucrat printr-o tehnologie avansată care le conferă calitate superioară şi siguranţă maximă în utilizare.
Brandul Woody Click – din care fac parte jucăriile donate copiilor sighişoreni – este produs în China de o firmă germană cu preocupări majore privind protecţia mediului şi folosirea de materiale ecologice: lemn, vopsea etc.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei „1 MAL 1”, valoarea jucăriilor donate este de 800 Euro. Municipalitatea sighişoreană a transmis membrilor asociaţiei germane o scrisoare de mulţumire pentru bucuria pe care au produs-o copiilor sighişoreni.