Bugetul pentru sanatate a fost majorat
Bugetul pentru sanatate a fost majorat

Bugetul pentru sanatate a fost majorat

Comisiile reunite de sănătate din Camera Deputaților și Senat au adoptat bugetul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu amendamentele care privesc creșterea finanțării medicinii primare cu peste 500 de milioane față de anul trecut, la care se adaugă creșterea finanțării bugetului Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru o serie de programe.
Suma propusă asigură implementarea de către Ministerul Sănătății a 3 programe importante pentru populație, respectiv:

  • Programul Vitamina D – proiect nou care va începe în anul 2019 și cuprinde analize pentru depistarea carenței de vitamina D pentru un număr estimat de 3,56 milioane de asigurați;
  • Programul Panorama – presupune testări prenatale, fiind estimat un număr de 200.000 de paciente anual, cu un cost/investigație de 2.500 de lei;
  • Programul Testare markeri tumorali – presupune un cost/test de 150 euro/pacient cu factor de risc; se estimează 930.000 de beneficiari ai acestui program.
    Totodată, se asigură majorarea sumelor alocate de la bugetul de stat pentru Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, fondurile fiind destinate implementării de către Casa Națională de Sănătate a programului Diabet juvenil. Se estimează 3.500 de cazuri rezolvate în anul 2019.
    ”În afară de aceste amendamente, care au fost preluate de PSD, a mai crescut finanțarea pentru medicina de familie la 2,63 miliarde lei, cu o creștere față de execuția de anul trecut de peste 500 milioane lei”, declarat președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, deputatul Florin Buicu.
    Bugetul din acest an aduce sume considerabile și pentru unitățile sanitare din județul Mureș.
    ”În bugetul pe 2019, Spitalul Clinic Județean Mureș va beneficia de finanțare de 14,5 milioane lei, aproximativ 10 milioane fiind alocate pentru Clinica de Oncologie, unde lucrările vor consta în reabilitare termică, reparații și montare lift. O sumă de 4,5 milioane lei din bugetul Ministerului Sănătății va merge către alte lucrări de reparații ale Spitalului Clinic Județean Mureș.
    Vor fi finalizate lucrările la buncărul necesar pentru montarea acceleratorului de particule, astfel încât, la finalul anului, pacienții cu cancer tratați la Tîrgu-Mureș să beneficieze de cele mai bune condiții de tratament. Vor continua programele de dotare cu echipamente performante, din fonduri ale Ministerului Sănătății destinate Spitalului Clinic Județean de Urgență, Spitalului Clinic Județean și Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tîrgu-Mureș”, a precizat Florin Buicu.
    Toate sumele au fost avizate de comisiile de sănătate dar și comisiile de buget ale Parlamentului.