Grupul de Acţiune Locală (GAL) ‘Zona de Câmpie’, format din 13 comune şi oraşul Sărmaşu, îşi propune elaborarea unui proiect pentru includerea în circuitul turistic a Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, unică în ţară. Anunţul a fost făcut, marţi, de Călin Valter, vicepreşedintele Asociaţiei GAL ‘Zona de Câmpie’, în cadrul conferinţei de lansare a activităţii Grupului de Acţiune Locală. Primarul comunei Zau de Câmpie, Alexandru Iurian, membru al comitetului director al asociaţiei, a precizat la rândul său că prin GAL Zona de Câmpie se doreşte scoaterea din anonimat a Rezervaţiei de Bujori de Stepă, care se întinde pe 3,5 hectare şi care a fost înfiinţată în anul 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de Botanică.
Cei doi au arătat că strategia de dezvoltare locală a GAL ‘Zona de Câmpie’ vizează un teritoriu omogen cu o suprafaţă de 693,15 km2 şi deserveşte o populaţie de 42.590 locuitori din comunele Band, Grebenişu de Câmpie, Sânpetru de Câmpie, Valea Largă, Miheşu de Câmpie, Zau de Câmpie, Tăureni, Sânger, Pogăceaua, Papiu Ilarian, Iclănzel, Râciu, Şăulia şi oraşul Sărmaşu.
Călin Valter a precizat că prin acest grup de acţiune locală se vor putea accesa fonduri europene nerambursabile în valoare de 2,3 milioane de euro prin intermediul programului LEADER şi că măsurile de finanţare sunt destinate investiţiilor în agricultură şi dezvoltare rurală în scopul stimulării dezvoltării teritoriale, a conservării culturii şi tradiţiilor specifice. Vicepreşedintele asociaţiei a mai arătat că pentru exerciţiul financiar european 2014-2020, rolul GAL-urilor va fi unul major, în sensul că proiectele se vor depune la aceste grupuri şi nu la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), că evaluarea nu va mai dura un an cum se întâmplă în prezent şi că rolul APDRP va fi doar acela de decontare a lucrărilor executate în cadrul acestor proiecte.
AGERPRES