Sâmbătă, 30 iulie 2022, a avut loc festivitatea de inaugurare a statuii lui Iancu de Hunedoara.
În cadrul evenimentului festiv, au participat reprezentanți ai autorităților locale, oameni de cultură, reprezentanți ai cultelor religioase dar și invitați din străinătate. Manifestarea s-a bucurat de prezența profesorului Martonyi János, fost ministru al Afacerilor de Externe al Ungariei.
”Ioan de Hunedoara este personajul istoric favorit al tuturor istoricilor, atât români cât și maghiari. Aproape că nu există carte de istorie despre Evul Mediu în care să nu se dedice cel puțin câteva pagini generalului și guvernatorului. A devenit o legendă în timpul vieții sale și un erou preferat al scriitorilor de balade”, a declarat primarul Sóos Zoltán, în cadrul evenimentului.
Monumentul, realizat de sculptorul Bocskay Vince, a fost donat Municipiului Târgu Mureș de către Cercul de Profesori Batthyány, amplasamentul ales pentru acesta fiind incinta Cetății Medievale Târgu Mureș.
”Ioan de Hunedoara își are locul său în panteonul națiunii române și al celei maghiare, precum și în panteonul european al eroilor luptelor anti-otomane. Nu întâmplător s-a născut frumoasa tradiție a clopotelor care bat la miezul zilei reamintindu-ne în fiecare zi de victoria sa. De fiecare dată când trecem pe lângă această statuie în Cetate, să ne aducem aminte că dacă noi, maghiarii și românii, am reușit atât de bine să ne unim forțele în timpul războiului, atunci nu există niciun motiv pentru care să nu lucrăm împreună pe timp de pace – de exemplu, pentru succesul Târgu Mureșului”, a conchis primarul Sóos Zoltán.
În cadrul evenimentului festiv, invitații și publicul prezent s-au bucurat de acordurile Ansamblului Codex, care au interpretat muzică cultă europeană din secolele XV-XIX cu ajutorul instrumentelor de epocă.
Serviciul Relații Interne și Internaționale
Foto: Mariș Cristian Daniel
Viorel Salceanu-Nagy
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.