În ultimele 24 de ore, până în această dimineață la ora 08:00, pompierii mureșeni au intervenit la 46 de intervenții, din care – un incendiu, o altă situație de urgență și 44 de intervenții SMURD, dintre ele amintim:
Incendiu:
– ieri, 17 mai, în jurul orei 23:55, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui incendiu produs la o cabană din municipiul Sighișoara, strada Miron Neagu.
Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara, odată ajunși la locul solicitat aceștia au constatat că incendiul se manifestă generalizat cu flacără deschisă la o cabană de aproximativ 30mp. Din fericire nu au fost victime.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar lăsat nesupravegheat.
Altă situație de urgență:
– tot ieri, 17 mai, în jurul orei 14:00, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea unei bucăți de tencuală care era în pericol să cadă de la etajul al IV-lea al unui bloc de locuințe din municipiul Târgu Mureș, strada Tisei.
Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Târgu Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.