Toate cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice Harghita, care sunt introduse în circuitul turistic, au fost deja ocupate pentru Revelion, rezervările fiind făcute de turişti din întreaga ţară.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Harghita, ing. Szabo István, a declarat, că toate cele nouă cabane aflate în circuit turistic au fost rezervate într-un timp scurt, încă de la începutul lunii octombrie, interesul fiind foarte ridicat.
În cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice Harghita se află aproximativ 100 de locuri, clasificările fiind diferite, de la o margaretă până la două stele.
Acestea sunt amplasate în toate zonele judeţului, iar cele mai cunoscute sunt Ivo, din zona Zetea, unde era cazat fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu când venea la vânătoare, Hurdugaş, de la Topliţa sau cea de pe vârful Harghita-Mădăraş.
Cabanele Direcţiei Silvice sunt căutate de turişi datorită amplasării lor în locuri deosebit de frumoase, în pădure sau pe munte.
De altfel, cabanele construite pentru activitatea de vânătoare au fost introduse, în ultimul timp, şi în circuitul turistic şi oricine poate să se cazeze în ele, în tot timpul anului.
Tarifele percepute pentru noaptea de Revelion diferă în funcţie de clasificare, de la 30 lei pe noapte, de persoană, până la 70 de lei pe noapte, de persoană, condiţia fiind ca rezervarea să se facă pentru cel puţin patru zile.