Căldura din ultima vreme a fost dogoritoare, iar meteorologii anunță că deocamdată temperaturile coboară ușor, însă rămân peste nivelul mediilor multianuale, deci ridicate. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada următoare „vremea se va răci uşor şi treptat, astfel încât maxime ridicate, cu valori medii de peste 32 de grade, se vor mai înregistra doar la începutul intervalului. Temperaturile minime se vor situa în medie între 16 și 18 grade în prima parte a intervalului, dar vor scădea apoi treptat, astfel încât spre sfârşitul intervalului se vor apropia de mediile multianuale. Începând cu ziua de 9 iulie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere, urmând ca, mai ales în 12 și 13 iulie instabilitatea atmosferică să fie accentuată. Aversele, însoțite de descărcări electrice, vor putea fi, local, importante cantitativ”.
Potrivit legii…
…în perioadele în care se înregistrează temperaturi ridicate extreme, ANM este obligată să comunice acest lucru populației. De aceea au fost instituite și atenționările cu coduri galbene, portocalii sau chiar roșii, în situații extreme. De asemenea, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, angajatorii sunt obligați să asigure un microclimat confortabil la locul de muncă. De regulă, aceste reguli se negociază cu sindicatele sau cu reprezentanții salariaților. Există și un set de măsuri minimale pe care angajatorii sunt obligați de actul normativ să le ia, indiferent dacă există sau nu negocieri cu sindicatele. Mai exact OUG 99/2000 precizează: „Pentru ameliorarea condițiilor de muncă: a) reducerea intensității și ritmului activităților fizice; b) asigurarea ventilației la locurile de muncă; c) alternarea efortului dinamic cu cel static; d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer. B. Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților: a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; b) asigurarea echipamentului individual de protecție; c) asigurarea de dușuri”.
În practică…
…aceste lucruri nu se respectă însă întotdeauna. Cu toate acestea, ultimele date de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureș arată că în luna iunie (ce-i drept, în această perioadă încă nu fuseseră temperaturi atât de ridicate), în județul Mureș s-au efectuat patru controale pentru a verifica dacă Ordonanța 99 din 2000 se respectă, dar nu s-au constatat nereguli. Însă aceste controale au continuat și în luna iulie. Un exemplu este chiar o campanie națională derulată și în județul Mureș săptămâna trecută. Mai exact este vorba despre controale la unitățile de învățământ în care a avut loc examenul de Bacalaureat. Inspectorul-șef al ITM Mureș Andrei Mureșan spunea vineri că nu există încă o centralizare a datelor, controalele fiind la acea dată încă în derulare: „Avem această campanie la nivel național prin care urmărim dacă sunt respectate condițiile minime pentru buna desfășurare a activității în aceste instituții, ținând cont că această perioadă de caniculă coincide și cu derularea examenului de Bacalaureat. Se urmărește dacă sunt ventilate cum trebuie încăperile, dacă se asigură hidratarea persoanelor aflate în incintă și dacă se iau acele pauze prevăzute de lege. Campania este în desfășurare, urmând ca după derularea ei să revenim cu mai multe detalii”.
Pe de altă parte, au fost deja angajați care n-au așteptat controalele și și-au manifestat nemulțumirea față de nerespectarea condițiilor minimale de protecția muncii pe caniculă.
Au sesizat nerespectarea legii chiar polițiștii…
…care s-au plâns că nu primesc apa minerală prevăzută de lege. Sindicatul Lege și Onoare a sesizat vineri la ITM Mureș faptul că, deși la nivelul solului se înregistrează și temperaturi de 50 de grade, conducerea IPJ Mureș nu le-a oferit agenților din teren apa minerală prevăzută de lege. Liderul sindical, Gheorghe Cerghizan, a spus că potrivit legii, IPJ Mureş ar fi trebuit să asigure apă minerală sau să reducă programul de muncă al poliţiştilor de la Ordinea Publică, Serviciul Rutier precum şi celor care lucrează pe maşini şi autospeciale care nu sunt dotate cu sistem de climatizare sau aer condiţionat. Acesta a afirmat că cererile poliţiştilor au fost ignorate de către conducerea IPJ Mureş, deşi trei zile consecutiv a fost depăşită valoarea de 80 de unităţi a indicelui de temperatură-umezeală (ITU) la nivelul solului: „Cu regret constatăm că, ori de câte ori reprezentanţii MAI solicită poliţiştilor îndeplinirea exemplară a îndatoririlor de serviciu, aceştia invocă prevederile speciale ale Legii Statutului Poliţistului, dar, în schimb, atunci când se pune problema respectării drepturilor poliţiştilor, acestea le sunt totalmente ignorate, invocându-se restricţii bugetare. Şi aceasta deşi obligaţia ordonatorilor de credite este aceea ce a întocmi în fiecare an un buget care să asigure respectarea tuturor prevederilor legale, inclusiv fonduri băneşti pentru achiziţionarea apei minerale pentru salariaţii care prestează muncă la temperaturi extreme”.
Conducerea IPJ Mureș, prin purtătorul de cuvânt Livia Popa le-a răspuns sec: „Nu au fost îndeplinite condiţiile pentru ameliorarea condiţiilor de muncă ale personalului din IPJ Mureş”. Asta pentru că, a mai completat Livia Popa, în lege se ia în considerare temperatura maximă în aer, nu cea de la sol, cum invocă Sindicatul Poliţiştilor Lege şi Onoare Mureş.
Cătălin Hegheș