CFR Infrastructură efectuează plățile aferente ajustărilor de preț către constructorii care se ocupă de reabilitarea liniei, se arată într-un răspuns al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu pentru un deputat PNL. Rămâne de văzut dacă aceste plăți vor debloca lucrările pe cel mai important coridor feroviar din România, astfel încât „cârtițele” aduse deja în șantier să înceapă săpăturile.
Potrivit șefului Transporturilor, în trimestrul IV al anului 2023, stadiul fizic al lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare a liniei CF Brașov – Sighișoara era de 24,15%. „Întârzierile înregistrate în execuția lucrărilor, ca urmare a problemelor de natură financiară și logistrică, întâmpinate de antreprenori în procesul de aprovionare a șantierelor în timp util cu resursele necesare (materiale, forță de muncă, utilaje) au fost generate de situația creată de conflictul militar din regiunea Mării Negre și de pandemia generată de virusul Sars -Cov-2, evenimente care au afectat piața construcțiilor din întreaga Uniune Europeană”, se mai arată în răspunsul ministrului Transporturilor.
Legat de contractele pentru tronsonul Brașov – Sighișoara, pasionații de infrastructură au sesizat la rândul lor „niște salturi financiare interesante„, pe forumul PeUndeMerg, ro al Asociației Pro Infrastructură (API). Mai exact, pe subsecțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, asocierea Railworks (Alstom, Arcada, Aktor,Euroconstruct Trading 98) a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 24,58%. în vreme ce stadiul financiar a urcat la 23,44%, conform celei mai recente raportări publicate de CFR SA. La raportarea precedentă, stadiul fizic era de 24,15%, iar cel financiar era de 21,58%.