Meșterul popular Petruț Chirțes din comuna Ibănești, declarat Tezaur Uman Viu, a reușit, împreună cu membrii Grupului vocal Dulcea, să adune o întreagă colecție de cămăși și elemente de port popular din vechime, de pe Valea Gurghiului, care sunt păstrate la Muzeul Satului Dulcea, pe care l-au înființat într-o căsuță tradițională, salvată de la paragină.
Alături de porturile populare autentice, provenind în special de pe Valea Gurghiului, în Muzeul Satului din Dulcea, comuna Ibănești, meșterul popular Petruț Chirteș și grupul din care face parte au colecționat numeroase obiecte arhaice, oferind astfel o lecție autentică despre meșteșugurile tradiționale, obiceiurile locului, îndeletnicirile localnicilor și muzica populară care definesc zona.
Declarat Tezaur Uman Viu, fiind unul dintre puținii sculptori de troițe rămași în viață, precum și unicul sculptor de lăzi de zestre, Petruț Chirteș ne-a poftit apoi în interiorul Muzeului Satului din Dulcea și ne-a arătat numeroasele obiecte de cult, obiecte casnice străvechi, un război de țesut, porturi populare, mobilier și multe altele, care au în spate cel puțin câte o poveste.

Potrivit studiului, în zona Gurghiului, a Mureșului Superior, dar și în celelalte zone folclorice ale județului Mureș, materiile prime folosite pentru confecționarea cămășilor au fost, la început, cânepa și inul, apoi bumbacul, care domină sfârșitul secolului al XIX-lea, până la jumătatea secolului XX, când apare pânza industrială. În rest, pânza era țesută în casă, în două ițe, iar pentru ornamentarea cămășilor, la început, s-a folosit lâna, cânepa și inul, în coloritul natural, iar mai târziu vopsitul cu mijloace casnice.