La nivel internaţional, în fiecare an în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, se desfăşoară Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei , ce are ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra formelor de manifestare a violenţei ca o încălcare a drepturilor omului. În judeţul Mureş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii) şi Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii (Centrul pentru prevenirea, monitorizarea şi combaterea violenţei în familie) coordonează activităţile campaniei la nivel local, beneficiind de sprijinul a numeroşi parteneri – autorităţi locale, instituţii, ONG-uri, parteneri privaţi şi, nu în ultimul rând, mass media.
Datele de debut şi sfârşit ale campaniei nu sunt alese întâmplător: 25 noiembrie – Ziua Internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeii , iar 10 decembrie este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului – tocmai pentru a se sublinia faptul că violenţa este o încălcare a drepturilor omului.
Scopul campaniei este de sensibilizare și conștientizare a comunității mureșene privind violența în familie și nu numai, precum și asupra consecințelor , de cele mai multe ori dramatice. Chiar dacă violența rămâne de cele mai multe ori ascunsă, impactul este devastator nu doar asupra victimelor, ci și asupra altor membri ai familiei, asupra prietenilor, asupra societății. Vrem ca lumea să vorbească despre existenţa violenţei și despre nevoia de a reacționa, de a nu accepta violența ca fiind ceva normal. De asemenea, ne dorim să readucem în atenţia comunităţii serviciile existente.
oţi cei ce se alătură campaniei vor purta în cele 16 zile de activism împotriva violenței, un NASTURE, distinct, altul decât al hainelor, pentru a exprima apartenența la mișcarea împotriva violenței. Precizăm faptul că implicarea poate fi evidenţiată şi prin postarea unei fotografii cu „nasturele” fiecăruia, însoţit de un mesaj împotriva violenţei, pe Facebook – Siguranta Muresenilor (IPJ – Prevenire Mureş).