Campionii probei de dublu mixt la WTT Star Contender Chennai 2026!
🏓🇷🇴 Bernadette Szocs și Eduard Ionescu (#13 mondial) au cucerit medaliile de aur în proba pe care au dominat-o la masa de joc de-a lungul zilelor de concurs din India, alături de antrenorul Mădălin Ionașcu! Perechea tricoloră de dublu mixt a reușit a patra victorie, iar în ultima zi a oferit o demonstrație de forță la masa de joc în finala contra cuplului indian Yashaswini Ghorpade/Harmeet Desai (favoriții #4, #33 mondial).
✅ Dublul Eduard Ionescu/Bernadette Szocs (favoriții #2) a gestionat momentele de joc într-un prim set echilibrat, iar în al doilea, în care a cedat doar două puncte, și-a eficientizat jocul cu lovituri și mișcări precise în fața adversarilor.
Sportivii români au menținut ritmul superior până la final și au ridicat primul trofeu WTT cucerit împreună după 3-0 (11-9, 11-2, 11-8) în finala din Chennai.
De-a lungul rundelor, tricolorii au mai câștigat cu: Cho Daeseong/Joo Cheonhui (Coreea de Sud) 3-2 (13-11, 9-11, 7-11, 11-9, 11-6), Anirban Ghosh/Anusha Kutumbale (India) 3-0 11-8, 11-4, 11-9) și Oh Junsung (Coreea de Sud)/Miyu Nagasaki (Japonia) 3-1 (11-6, 6-11, 11-9, 11-0).
Informații și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://shorturl.at/tztKV
Meciurile pot fi urmărite pe canalul de YouTube WTT– https://shorturl.at/MW1vz
