Compania AQUASERV atrage atenția că sistemele de canalizare sunt destinate exclusiv preluării apelor uzate menajere (ape rezultate din activități menajere, igienico-sanitare, metabolismul uman) și a apelor pluviale. Utilizarea necorespunzătoare a rețelelor de canalizare duce la o creștere a costurilor de întreținere a acestora, costuri suportate indirect de toți membrii comunității.
Pentru a evita înfundarea instalației dumneavoastră de canalizare, nu aruncați în toaletă sau în chiuvetă deșeuri destinate containerului de gunoi: deșeuri menajere, resturi alimentare, deșeuri din plastic, metal, hârtie, carton, sticlă, materiale textile, servețele umede, deșeuri periculoase și deșeuri rezultate din construcții. Dacă nu respectaţi aceste sfaturi, acțiunile dumneavoastră vor cauza blocarea parțială sau totală a conductelor de canalizare și a stațiilor de pompare a apelor uzate. Efectul blocajelor este resimțit, în primul rând, tot de locuitorii din zonă, urmare a refulării apelor reziduale, așadar vă rugăm să luați măsuri concrete pentru a preveni aceste evenimente neplăcute!
Mai mult, neutilizarea corespunzătoare a sistemelor de canalizare duce la scăderea duratei de viață a întregii infrastructuri de canalizare, de la racorduri, colectoare, stații de pompare, până la stații de epurare și la creșterea costurilor de mentenanță cu schimbarea pompelor distruse, creșterea frecvenței intervențiilor asupra rețelelor și perturbarea funcționalității proceselor tehnologice de epurare a apelor uzate.
Prin urmare, aceste activități cauzează disconfort imediat, dar duc și la creșterea tarifului de canalizare, urmare a creșterii costurilor de întreținere a sistemelor de canalizare, efecte resimțite de toți utilizatorii!
Preocuparea și atenția vizavi de deșeurile pe care le generăm și o schimbare de comportament – spre exemplu colectarea și predarea uleiului alimentar uzat pentru reciclare – pot ține la distanță mirosurile neplacute degajate din canalizare, înfundarea racordurilor sau refularea apei uzate în stradă sau în locuințe.
Compania AQUASERV are un program regulat de mentenanță preventivă a canalizării, pentru a evita blocajele și refularea apei uzate din canalizare. De asemenea, încurajează populaţia să semnaleze eventualele disfuncţionalităţi apărute în reţeaua de distribuţie apă potabilă sau în reţeaua de canalizare, la următoarele numere de telefon:
- Târgu Mureş – 0265 208 888 sau 08 008 208 888 TelVerde (în reţeaua Romtelecom).
- Reghin – 0265 512 800
- Sighişoara – 0265 772 351
- Luduş – 0265 411 425 sau 0265 411 485
- Târnăveni – 0265 446 197 sau 0265 441 035
Vă mulţumim pentru înţelegere!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.