Când se coace pasca de Paște. Tradițiile vechi spun ce aduce noroc în casă și la masa de sărbătoare

Pasca de Paște rămâne unul dintre cele mai importante preparate din tradiția românească, cu o puternică încărcătură religioasă și simbolică. Potrivit obiceiurilor vechi, momentul în care este pregătită și felul în care este coaptă sunt legate de norocul, belșugul și liniștea casei.

În tradiția populară, pasca se coace în Săptămâna Mare, cel mai des în Joia Mare, Vinerea Mare sau Sâmbăta Paștelui, iar în multe zone ale țării gospodinele aleg sâmbăta, chiar înainte de sărbătoare. În Bucovina și în nordul Moldovei, pasca dusă la sfințit este cunoscută în unele locuri sub numele de „naforă” și are o semnificație aparte în ritualul pascal.

Pregătirea pascăi era însoțită, în trecut, de gesturi ritualice și rugăciuni. Femeile se spălau, se îmbrăcau curat și rosteau rugăciuni înainte de frământat, iar la introducerea pascăi în cuptor făceau semnul crucii, considerând că astfel protejează casa și masa de Paște. Tot tradiția spune că felul în care crește pasca în cuptor poate fi privit ca un semn pentru anul care urmează: o pască frumoasă și bine crescută vestește împliniri, iar una nereușită era văzută ca semn de încercări.

Rețeta tradițională păstrează câteva elemente esențiale: un aluat dospit, întins în formă rotundă, o margine împletită și o umplutură din brânză dulce și ouă. Pentru pasca destinată sfințirii, în mijloc se adaugă de obicei o cruce din aluat, iar deasupra pot fi puse stafide sau alte ornamente specifice. Din același aluat se pregătesc adesea și cozonacii, considerați o probă a priceperii gospodinei.

Obiceiurile pascale nu se opresc însă la bucătărie. În unele zone, prima bucată de aluat era folosită pentru o pască destinată animalelor din gospodărie, cu rol protector, iar o altă mică pâine era dată de pomană, cu credința că aduce sănătate și ferește familia de boli. Existau și credințe legate de dragoste și noroc personal, inclusiv ritualuri pentru fete, care foloseau apa de la frământat în scop simbolic.

Și drumul la biserică era însoțit de reguli bine stabilite. Pasca era pusă într-un coș curat, alături de ouă roșii și alte bucate, iar în multe locuri se duceau două păști: una care se întorcea acasă și una oferită preotului. Masa de Paște începea, potrivit tradiției, cu o bucățică de pască sau anaforă, înainte de celelalte preparate.

Istoria pascăi este veche, cu mențiuni care coboară până în secolul al XVI-lea, când rețeta era mult mai simplă decât astăzi. În timp, preparatul a devenit mai bogat, cu lapte, ouă, unt, zahăr și arome, însă a rămas unul dintre cele mai puternice simboluri ale Paștelui în spațiul românesc.