Fotografiile de epocă ne poartă într-o călătorie în timp, în Târgu Mureșul anilor ’60-’70, când străzile din zona centrală, piețele centrale, zona teatrului, arterele spre cartiere, zona Cornișa până la spital, toate parcă respirau un alt aer. Privind aceste imagini cu mașini răzlețe pe bulevardele largi, cu oamenii plimbându-se relaxați pe trotuare și cu intersecții unde nu existau cozi interminabile, pare că vorbim despre o altă lume.
Să fie boom-ul demografic?
De ce erau atât de puține mașini și trafic atât de aerisit? Primul gând este că eram mai puțini în oraș. Și așa e, însă rețineți că boom-ul demografic începuse cu câteva decade în urmă. Astfel, dacă în 1930 populația orașului număra doar puțin peste 40.000 de persoane, deja în 1966 se dublase și ajunsese la 86.000, pentru ca în 1977 deja Târgu Mureșul să numere aproape 128.000 de persoane. Cu alte cuvinte, nu departe de cifrele demografice de astăzi. Explicația așadar nu este în numărul oamenilor, ci în numărul mașinilor. Duceam un stil de viață care se baza mult mai mult pe transportul în comun și mersul pe jos, pentru simplul motiv că aveam acces la mașini mult mai puține și mai proaste față de restul europenilor din vestul continentului. Iar mai apoi, accesul la carburant era și el destul de dificil, poate nu atât de mult în anii ’70, dar cu siguranță a fost o „modă” a anilor ’80.
Revenind de la orașul de atunci
În fotografii, puteți vedea centrul orașului din două unghiuri, cu carosabilul aproape gol. În afară de mașinile parcate pe marginea drumului, existe într-un număr relativ considerabil și pe atunci, traficul auto în sine era aproape inexistent. În schimb, forfota de pe trotuare era în toi.
Acesta era Târgu Mureșul unei ere când automobilul reprezenta încă un privilegiu, nu o necesitate disperată. Numărul redus de mașini pe cap de locuitor făcea ca deplasarea prin oraș să fie o experiență plăcută, iar mersul pe jos ori cu autobuzul era ceva practicat de aproape toată lumea.
Vs. orașul de acum
Fast forward la noile realități, în care nivelul de trai a crescut, accesul la automobile de calitate a devenit mai facil și avem o situație în care o familie normală de 3-4 membrii, are adesea două mașini. Și astfel, fața orașului se schimbă complet. Dimineața și la prânz arterele sunt pline ochi de mașini care înaintează anevoios, adesea nu mai repede decât pietonii de pe trotuare. Mersul pe bicicletă devine mai rapid decât cel cu mașina, nervii sunt încinși la maxim, iar nivelul de poluare merge și el cum altfel decât în sus. Serile, pe când traficul se mai domolește, cartierele orașului devin supra-aglomerate de mașini parcate. În unele zone nu rămâne niciun petec de trotuar, iar cei ajunși mai târziu pe la case, dau mai multe ture în jurul blocurilor, încercând să găsească și inventeze noi „locuri de parcare ad-hoc”, pe sub vreun balcon, pe vreun petec de spațiu verde, în dreptul vreunei porți unde știe el că nu e activitate, printr-un loc de joacă de unde copiii s-au retras din cauza orei târzii. Imaginea de ansamblu e cea a unui oraș al mașinilor, printre care oamenii se strecoară și ei cum pot.
Cifrele vin doar să confirme imaginea
Astăzi, conform celui mai recent studiu al Institutului pentru Orașe Vizionare, Târgu Mureșul ocupă locul 35 în clasamentul fluidității traficului la nivel național, ceea ce înseamnă că doar șase orașe românești au un trafic mai aglomerat: Sibiu, Craiova, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și București. Mureșenii pierd în medie 8,7 zile lucrătoare pe an din cauza traficului, cu o rată de timp pierdut (ETTR) de 29%.
Paradoxul dezvoltării urbane moderne se simte acut când comparăm aceste două realități. Progresul economic a adus prosperitate, dar a transformat fața orașului într-una net mai puțin plăcută pentru oameni. Singurul refugiu al „temerarilor” rămâne mersul pe jos, pe trotuare din care s-a „mușcat” constant în ultimii 30 de ani pentru a face noi locuri de parcare sau benzi de circulație. Aproape toți târgumureșenii așteaptă un inel de centură salvator, care să degreveze orașul de traficul de tranzit, centură care de 30 de ani se naște anevoios spre deloc în sertarele birocrației, nepăsării și incompetenței prezentate sub forma lipsei de bani sau lipsei de voință politică (a adversarilor, desigur). Un oraș fără viziune, cu un orizont din ce în ce mai îngustat.
Privind înapoi
Privind înapoi la imaginile cu Târgu Mureșul senin (din perspectiva traficului, desigur) al decadelor trecute, ne întrebăm dacă nu cumva am pierdut mai mult decât am câștigat în această cursă a mobilității urbane confortabile. Poate că soluția nu stă neapărat doar în construirea de noi străzi, parcări, drumuri de ocolire, ci și în redescoperirea viziunii urbane în care mașina să fie din unul din mijloacele de transport. Nu trebuie să redescoperim apa caldă, însă despre mersul pe jos nu sunt la fel de sigur.