Tariful binom, care ar presupune plata unui abonament la rețeaua electrică în funcție de puterea aprobată a locului de consum, este cea mai corectă formă de facturare pentru clienți, dar autoritățile nu se grăbesc cu implementarea lui, spune industria. Introducerea lui este stipulată în programul de guvernare și nu va fi implementat mai devreme de vara anului viitor.
Oficialul ACUE a spus că această schimbare a modalității de tarifare nu poate fi făcută brusc și va fi obligatoriu însoțită de o campanie de informare a clienților.
În momentul de față toți clienții și casnici și comerciali plătesc un tarif de distribuție fix în factură, în funcție de nivelul de tensiune, care este calculat în lei/MWh, înmulțit cu numărul de kWh sau MWh consumați într-o lună. Când se va introduce tarfiul binom, el va fi compus dintr-o parte fixă, stabilită în funcție de puterea aprobată pentru locul de consum – un fel de abonament, la care se adaugă prețul pe kWh consumat.
Solicitată să explice pentru cine crește și pentru cine scade, Dana Dărăban a explicat că ar putea fi o creștere a costurilor la consumatorii sezonieri, și ar putea apărea o scădere la consumatorii industriali, dar nu poate da mai multe date pentru că încă nu se cunoaște cum doresc autoritățile să gândească acest sistem.
Tariful binom va mai avea și efectul că va mai “face loc” în rețea pentru că vor fi consumatori care vor vedea că au o putere aprobată pe care de fapt nu o folosesc, și vor renunța la ea când vor vedea că trebuie să plăteasă de fapt pentru ceva ce nu folosesc.