În perioada 9-11 iunie la Miercurea Nirajului s-a desfășurat Cantonamentul proiectului social-sportiv „Kyokushin în imagini” realizat de Clubul Sportiv „Tiger Budo”, antrenor Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN Kyokushin, în colaborarea cu Primăria Tg. Mureș și dedicat tinerilor cu dizabilități și a supraviețuitorilor afecțiunilor oncologice, cât și familiilor acestora.
In realizarea proiectului am pornit de la valorile minunatului sport numit karate, indiferent de stilul adoptată. Scopul principal al artelor marţiale este de a-i disciplina pe tinerii practicanţi, de a-i obişnui cu un program, acelaşi lucru realizându-l și cu tinerii cu dizabilităţi.
Ideea acestui nou proiect a fost, pe lângă includerea tinerilor cu dizabilități, a familiilor lor și a tinerilor supraviețuitori afecțiunilor oncologice în societate, într-un grup, și aceea a cooptării în cadrul antrenamentelor a unor artişti fotografi. Rolul acestor artiști fotografi, de unde vine și numele proiectului „Kyokushin în imagini”, este acela că prin albumele lor avem posibilitatea de a arăta comunității importanţa practicării sportului.
Sportivii vechi, dar şi cei nou cooptaţi, vor putea să participe la competiţii ca şi susţinători ai sportivilor de performanţă trăind alături de ei emoţiile concursului, să formeze echipe de demonstraţie împreună cu sportivii Clubului şi să evolueze în faţa celorlalţi sportivi cu drepturi egale. Deoarece activitatea fizică îndeplineşte un rol fundamental în vindecarea şi îngrijirea persoanei cu dizabilităţi, participarea și integrarea intr-un comunitate sportivă permite, în același timp, recâştigarea încrederii în sine şi reîncadrarea în mediul social comunitar.
Cantonamentul din cadrul proiectului s-a dovedit a fi un real succes permițând unor tineri mai puțin avantajați de soartă să petreacă câteva zile alături de sportivii de performanță, să simtă și să cunoască, măcar o parte, din ceea ce înseamnă calea karate-ului.