Caravana mobilă de screening pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă sâmbătă, 12 februarie 2022, în intervalul 12.00-16.00, în parcarea Shopping City Târgu Mureş.
Invităm femeile din grupul ţintă 24-29 de ani să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou, program dedicat promovarii prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de col uterin.
De altfel, Caravana mobilă de screening pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în parcarea Shopping City în fiecare sâmbătă până la sfârşitul lunii martie.
În cadrul acestor acţiuni, femeile cu vârsta între 24 şi 29 de ani vor beneficia de consult de specialitate şi le vor fi recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.
De asemenea, tot în cadrul acestor evenimente vor avea loc acţiuni de informare-educare-conştientizare cu scopul de a atrage atenţia autorităţilor publice asupra importanţei derulării unui screening de col uterin la nivel regiunii Centru, de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale şi care conştientizează importanţa depistării precoce a cancerului, precum şi de a influenţa percepţiile şi atitudinea societăţii pentru a schimba obiceiurile şi comportamentele membrilor săi.
“Doresc să mulţumesc reprezentanţilor Shopping City şi, în mod special, doamnei Andreea BUILESCU, director de marketing, pentru deschiderea de care a dat dovadă şi pentru susţinerea caravanei mobile pentru screeningul cancerului de col uterin şi a comunităţii feminine din Târgu Mureş. Dacă toată comunitatea se implică în proiectele acestea, cresc şansele ca mesajele noastre să ajungă la femeile din grupul ţintă şi să atingem obiectivul acestui demers, acela de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale şi care conştientizează importanţa depistării precoce a cancerului de col uterin”, a declarat Sef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.
Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”(cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.
Manager Proiect
Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN
Mariana MOLDOVAN-NEGOIŢĂ
Expert Informare-Educare-Comunicare
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureș
Str. Gh. Marinescu, nr. 50, Târgu Mureș, 540136
Telefon: +40-265-21 21 11 / Fax:40-265-21 57 68
www.spitalmures.ro